Este vorba de o campanie de donare de sânge, pe de o parte, iar, altă parte, bonurile de alimente colectate de la donatorii de sânge vor fi transformate în alimente care vor fi distribuite familiilor nevoiașe din municipiul Reșița, dar și din alte localități ale județului
Autor: Departamentul de Tineret
Astfel, persoanele care au împlinit 18 ani și care îndeplinesc condițiile necesare donării de sânge, sunt așteptate zilnic, între orele 8-11.30 la sediul Centrului de transfuzie sanguină din Reșița, str. I.L. Caragiale nr. 1. Aici se găsește un tabel în care, persoanele care au donat sânge și care doresc să doneze și bonurile de alimente care li se cuvin, pot sa-și lase datele de contact spre a intra în legătură cu reprezentanții asociațiilor organizatoare.
Campania are drept scop principal stimularea donării de sânge prin creșterea numărului de donatori, având în vedere criza permanentă de sânge cu care se confruntă spitalele, marcându-se, totodată și Ziua mondială a donatorului de sânge (14 iunie).
De asemenea, campania își propune sprijinirea familiilor nevoiașe (în special cele cu mulți copii), atât din municipiul Reșița, cât și din alte localități ale județului, prin colectarea bonurilor de la donatori, cu ajutorul cărora vor fi cumpărate alimente care vor fi distribuite celor aflați în nevoi, înregistrați în bazele de date ale celor două asociații.
În funcție de solicitări și dacă situația o impune, campania poate fi prelungită până la o dată care va fi comunicată ulterior.
Persoane de contact:
Date generale despre campanie:
• Pr. Mihai Ciucur – coordonator campanie, tel. 0734.77.34.77
Informații despre condițiile necesare donării și modalitățile de colectare a bonurilor de alimente:
• Paul Legezeu – Asociația Umanitară „Oameni cu suflet”, tel. 0745.330.972
• Mădălina Jojart – asistent social ATOR Banatul de Munte, tel. 0742.172.210
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, în Episcopia Caransebeșului se desfășoară cu regularitate campanii de donare de sânge pe tot cuprinsul eparhiei, în cadrul Campaniei inițiate de Patriarhia Română, intitulată „Donează sânge! Salvează o viață”.