„Asta-i Sara” colindelor și a bucuriei

„Asta-i Sara” colindelor și a bucuriei
Marți, 12 decembrie, la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș s-a desfășurat spectacolul traditional de colinde intitulat „Asta-i Sara”
Autor: Roxana Novacovici
Spectacolul tradițional de colinde „Asta-i Sara”, desfășurat marți, 12 decembrie, la Muzeul din Caransebeș, a adus în sufletele celor prezenți lumina Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, prin glasurile candide ale copiilor, tinerilor și coriștilor de toate vârstele care au urcat pe scena bucuriei.

Corurile care au dat glas celei mai frumoase vești primite vreodată de omenire au fost Corul Grădiniței P.P.4 din Caransebeș, Corul „Colibri” al Parohiei „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” Caransebeș, Corul Elevilor Școlii Populare de Arte „Ion Românu” din Reșița, Corul Seminarului Teologic din Caransebeș și Corul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” Caransebeș.

Prezent la spectacol, părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, a exprimat, în numele Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, recunoștința față de Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș pentru colaborare și a felicitat toate corurile care, prin colindul lor, au răspândit vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului. Totodată, părintele a transmis faptul că oamenii sunt angrenați tot mai mult în problemele de zi cu zi, deseori uitând de Dumnezeu și de adevărata esență a praznicului Crăciunului, dar tocmai din acest motiv sunt importante colindele: ne amintesc că existăm, suntem oameni și că adevărata bucurie a Crăciunului este Iisus Hristos.

Zâmbete, sunete de colinde și glasuri de vestitori ai bucuriei au făcut din muzeu și din sufletele celor prezenți, preț de câteva ore, un mic Betleem, cu toții făcând o urare plină de credință și dragoste Domnului nostru Iisus Hristos: „La mulți ani, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu!”, căci, până la urmă, Crăciunul este despre El, este aniversarea Lui, a clipei când Dumnezeu și-a trimis Fiul ca cel mai mare dar primit de omenire.

Data: 13 decembrie 2017 • Vizualizări: 745