Vineri, 25 mai, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a efectuat o vizită canonică în Parohia Berzovia din Protopopiatul Reşiţa cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la zidirea bisericii parohiale.
Autor: Serviciul Prezidial
Vineri, 25 mai, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a efectuat o vizită canonică în Parohia Berzovia din Protopopiatul Reşiţa cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la zidirea bisericii parohiale. Ierarhul a fost întâmpinat, potrivit tradiţiei, la hotarul satului de către autorităţile locale cu flori, pâine şi sare.
Chiriarhul a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească alături de un sobor de preoţi şi diaconi în altarul de vară din curtea bisericii. La slujbă au participat un număr însemnat de credincioşi precum şi autorităţi locale. De asemenea a fost inaugurată şi sfinţită o pisanie care marchează aniversarea bicentenarului bisericii parohiale. La final Chiriarhul a oferit părintelui paroh „Diploma de onoare Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”.
La momentul cuvenit, Întâistătătorul eparhiei a rostit un cuvânt de binecuvântare: „Iată în a doua zi de praznic, în a doua zi de rugă, suntem aici răspunzând cu mare bucurie invitaţiei dumneavoastre de a veni şi în acest an pentru că într-adevăr aici la Berzovia avem un preot harnic şi râvnitor şi o turmă cuvântătoare care ştie să se îngrijească atât de partea spirituală, de rugăciune, de participarea activă la sfintele slujbe cât şi de partea materială, înfrumuseţarea acestei biserici bicentenare. O biserică pe care astăzi noi toţi, cler şi popor, o aniversăm şi pe frontispiciul căreia am sfinţit o pisanie care să amintească peste ani, peste decenii de acest moment aniversar, de această zi înălţătoare trăită împreună în curtea bisericii, slujind în altarul de vară Sfânta Liturghie, iar dumneavoastră participând în număr atât de mare şi împreună să ne rugăm cu pace Domnulu, să-i mulţumim Domnului pentru toate şi să ne înălţăm şi noi duhovniceşte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi să-i pomenim pe ctitorii acestei biserici, cei care în urmă cu 200 de ani au construit această biserică şi să-i pomenim pe toţi cei care au slujit în această biserică, preoţii slujitori care au înălţat rugăciuni în această biserică pentru dumneavoastră şi mai ales pentru moşii şi strămoşii dumneavoastră ”.
Localitatea Berzovia este menționată ca cetate dacică în Tabula Peutingeriana, sub denumirea de Berzobia. Numele său apare în singurul fragment care a supraviețuit al împăratului Traian în Dacia: „vom merge spre Berzobis și apoi spre Aizizis”. Biserica parohială cu hramul „Înălţarea Domnului” din Berzovia a fost zidită în anul 1812 în stil baroc din piatră şi cărămidă . Deşi datează de 200 de ani, târnosirea bisericii a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian la data de 6 octombrie 2007 de praznicul Sfântului Apostol Toma. În ultima perioadă atât exteriorul cât şi interioarul a fost renovat, în curtea bisericii ctitorindu-se un altar de vară, prin osteneala credincioşilor şi a preotului paroh.