Bilanț la sfârșit de an școlar la Grădinița PP1 Caransebeș

Bilanț la sfârșit de an școlar la Grădinița PP1 Caransebeș

Album foto
La Grădinița P.P.1 Caransebeș, structură a Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, cu prilejul încheierii anului școlar 2014-1015 a avut loc Ședința Consiliului de administrație
Autor: Prof. Adriana Ianchiș
Pe tot parcursul anului școlar, datorită strânsei colaborări cu partenerii locali și sub atenta coordonare a cadrelor didactice, preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Prelungit 1 din Caransebeș au participat la concursuri locale, județene, naționale și au pregătit numeroase serbări minunate cu ocazia Crăciunului, Paștelui, de ziua Mamei și încheierii anului școlar. Numeroasele diplome, premii obținute de copii și cadre didactice, sunt rod al colaborării fructuoase dintre grădiniță-familie și comunitate. Implicarea în viața comunității s-a realizat prin participarea cu momente artistice prezentate pe scena Casei de Cultură.

Cei mai mici preșcolari din Grupa „Piticilor” sub îndrumarea educatoarelor Oana Daminescu și Diana Iacob au organizat serbarea „Cutiuța cu jucării”, iar grupa „Albinuțelor” sub îndrumarea educatoarelor Elena Vlasie și Adriana Ianchiș a prezentat serbarea „Căsuța din pădure”.

Preșcolarii din grupa „Fluturașilor” alături de educatoarele lor, Lucica Ștefan și Nicoleta Vrînceanu au fost pentru o clipă personaje de basm, iar cei din grupa „Buburuzelor” sub îndrumarea educatoarelor Cristina-Margareta Crăciunescu-Sîrbu și Estera Nicoară au participat la serbarea „Adio grădiniță!”.

Preșcolarii alături de părinți și familie s-au simțit minunat pe tărâmul basmelor, prinți și prințese, alături de Scufiţa Roşie, Zâna Vara, Zâna Clopoțel şi alte personaje din poveşti și s-au rememorat întâmplări și momente importante din timpul anilor petrecuți la grădiniță. Părinții au aplaudat îndelung prestaţiile preşcolarilor, apreciind deopotrivă dăruirea cadrelor didactice în pregătirea micilor actori, dar şi efortul copiilor de a se ridica la înălţimea aşteptărilor celor mari.

„Am putea spune că a fost un an bun, plin de bucurii și de întâmplări frumoase și activități menite să ușureze integrarea în mediul educațional. S-a format un colectiv de copii și prieteni mai mari, respectiv părinți și cadre didactice și împreună au realizat multe lucruri, au avut multe bucurii, au învățat câte puțin unii de la alții. S-a desfășurat cea de-a treia ediție a Concursului Județean «Și natura are suflet», parte componentă a Programului Național «Ecogrădiniţa». Organizarea și desfășurarea concursurilor nu este o noutate în grădinița noastră, încă din 2009 colaborăm cu partenerii noștri, școli, grădinițe și comunitate. Este încununarea eforturilor susținute atât ale comitetului de organizare, cât și ale copiilor și cadrelor didactice participante. Ca finalitate a proiectului derulat pe parcursul celor patru ani se observă schimbarea în atitudinea preșcolarilor și a părinților. Pentru că viaţa nu poate fi separată de mediu, întreaga educaţie se face în direcţia protecţiei mediului”, a subliniat director adj. prof. Ana Buru, în calitate de coordonator de proiect.

De asemenea copiii au învățat despre implicare şi generozitate în cadrul campaniei „Copii pentru copii”, o cauză nobilă fiind implicarea copiilor din oraș la un proiect menit să schimbe viața unei fetițe, aflată în suferință.

Data: 23 iunie 2015 • Vizualizări: 888