Binecuvântare și daruri pentru elevii Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița

Binecuvântare și daruri pentru elevii Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița

Album foto
În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul elevilor şi a cadrelor didactice de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa
Autor: Serviciul Prezidial
În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul elevilor şi a cadrelor didactice de la Colegiul Naţional „Traian Lalescu” din Reşiţa. Cu acest prilej ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în capela şcolară cu hramurile „Sfântul Nicolae” şi „Sfinţii Trei Ierarhi”, cu prilejul prăznuirii ocrotitorului spiritual.

La Sfânta Liturghie au participat conducerea liceului, cadrele didactice, părinţi şi un număr însemnat de elevi, dintre care foarte mulţi s-au împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine. În cadrul Sfintei Liturghii părintele Nicolae Chiosa, profesor de religie în cadrul liceului, a fost hirotesit iconom-stavrofor, în semn de apreciere pentru lucrarea pastoral-misionară desfăşurată în cadrul liceului.

„Am revenit aici și ne-am bucurat alături de cadrele didactice, de părinții și bunicii copiilor și bineînțeles de minunații tineri, care ne-au demonstrat că inima curată și bună trebuie să fie păstrată până la adânci bătrânețe, căci numai cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu. Îl rugăm pe Sfântul Ierarh Nicolae să ne ocrotească, să ne ajute, ca peste nu mult timp, cu inima curată și bună să ne închinăm Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

La final Corul „Ison” al liceului a interpretat un buchet de colinde, iar cei mai mici au interpretat o scenetă religioasă. Elevii au primit din partea chiriarhului daruri, iar profesorii şi părinţii calendare.


Data: 6 decembrie 2014 • Vizualizări: 1425