Binecuvântare arhierească la Biserica „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Caransebeș

Binecuvântare arhierească la Biserica „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Caransebeș

Album foto
În duminica a 28-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a binecuvântat în vederea slujirii Biserica „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
În duminica a 28-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a binecuvântat în vederea slujirii Biserica „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Caransebeș. Sfântul locaș a fost donat Episcopiei Caransebeșului de către comunitatea evanghelică de confesiune augustană în luna martie a acestui an. De atunci și până în prezent s-au efectuat ample lucrări de consolidare, amenajare și înfrumusețare a bisericii, în special la interior. Sfântul locaș se află în vecinătatea noului sediu al Protopopiatului Caransebeș.

„Cu o săptămână înainte de marele Praznic al Nașterii Mântuitorului Hristos poposim duhovnicește în cetatea Caransebeșului, binecuvântând noua biserică a Parohiei «Intrarea Domnului în Ierusalim». Această biserică a aparținut comunității evanghelice, dar la începutul anului 2017 a fost donată Episcopiei Caransebeșului, iar noi am achiziționat casa din imediata apropiere, curtea și grădina, astfel încât să putem amenaja, pe de-o parte sediul Protopopiatului Ortodox Român Caransebeș, în casa de alături, iar aici să amenajăm o Biserică Ortodoxă pentru acest cartier unde într-adevăr a fost o mare nevoie de un locaș de cult. Așadar, am binecuvântat acest sfânt locaș care nu este finalizat, este amenajat doar în interior pentru a se putea sluji, iar în exterior mai sunt foarte multe lucrări de efectuat. Ne-am bucurat că astăzi credincioșii din jurul acestei biserici au venit în număr mare, s-au rugat împreună cu noi și s-au împărtășit cu Sfintele Taine”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.

După slujba de binecuvântare Preasfințitul Părinte Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie, alături fiind un sobor de preoți și diaconi. Pe lângă numeroșii credincioși au fost prezente și oficialități locale. Pentru munca depusă ierarhul i-a oferit părintelui protopop Florin Ciucur, cel care este și parohul, o cruce pectorală, iar pe părintele slujitor Cosmin Brebu Părintele Episcop l-a hirotesit iconom.

Tuturor binefăcătorilor Preasfinția Sa le-a oferit acte de cinstire, precum și Diploma de excelență „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”. La finalul Sfintei Liturghii un grup de copii din cadrul parohiei a prezentat un buchet de colinde și au fost răsplătiți cu daruri.


Data: 18 decembrie 2017 • Vizualizări: 1525