Binecuvântare pentru credincioșii din Moldova Nouă

Binecuvântare pentru credincioșii din Moldova Nouă
În duminica XXVII-a după Rusalii credincioșii din orașul Moldova Nouă s-au bucurat de vizita corului parohiei Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanu din Oravița
Autor: Pr. Ion Nedelcu
În duminica XXVII-a după Rusalii credincioșii din orașul Moldova Nouă s-au bucurat de vizita corului parohiei Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanu din Oravița. Aceștia însoțiți de părintele paroh Gelu Moldovan au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie și au interpretat câteva colinde tradiționale românești. În cuvântul de învățătură părintele Gelu a arătat necesitatea cinstirii icoanelor și a sfinților, punctând faptul că orașul Moldova Nouă este binecuvântat de Dumnezeu prin icoana „Axion Estin” a Maicii Domnului ce se află în biserica noastră.

La orele serii credincioșii au participat într-un număr mare la Taina Sfântului Maslu oficiată de către un sobor de preoți din Clisura Dunării. Pornind de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care spun că dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, părintele Ilie Oltean de la Parohia Pojejena, a ținut un bogat cuvânt de învățătură subliniind: „Mintea care se uneşte cu Dumnezeu şi rămâne cu El în rugăciune şi iubire, devine înţeleaptă, bună, puternică, iubitoare de oameni, milostivă, îndelung răbdătoare. Într-un cuvânt, dobândeşte toate cunoştinţele dumnezeieşti. Când se îndepărtează însă de Dumnezeu şi se alipeşte de cele pământeşti, sau devine un dobitoc, încurcându-se în plăceri, sau devine o fiară, certându-se cu oamenii pentru lucrurile materiale”.

În încheiere părintele paroh Ion Nedelcu a mulțumit tuturor preoților pentru împreuna slujire și a îndemnat credincioșii să intensifice rugăciunea știut fiind faptul că Dumnezeu iubește pe Cel ce se roagă.

Data: 11 decembrie 2017 • Vizualizări: 531