În Duminica a 20-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Moldoviţa
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a 20-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia Moldoviţa, Protopopiatul Moldova Nouă. Cu acest prilej ierarhul a binecuvântat lucrările executate la exteriorul bisericii parohiale cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, după care înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie.
La slujbă alături de autorităţile locale au participat un număr însemnat de credincioşi. În cadrul Sfintei Liturghii părintele paroh Alin Rada a fost hirotesit sachelar, iar cei care s-au implicat în procesul de renovare şi înfrumuseţare a bisericii şi a casei parohiale au primit din partea chiriarhului Diploma de excelenţă „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”. La final ierahul a binecuvântat lucrările executate la casa parohială recent renovată.
„Ne-am bucurat de dimineață că ne-au întâmpinat credincioșii acestei parohii, tinerii și copiii îmbrăcați în costume populare și cu toții au rămas până la finalul sfintei slujbe ascultând cu multă luare aminte și cuvântul de învățătură. Îi mulțumim Domnului că pe această înălțime din Munții Locvei există o biserică închinată Maicii Domnului, avem un preot stabil care locuiește în această parohie și avem o turmă cuvântătoare ascultătoare. Credincioșii de aici nu sunt mai mulți de 150 de suflete, dar sunt foarte atașați de sfânta biserică și demostrează că o iubesc și își iubesc preotul, dovadă că în ultima vreme au lucrat foarte mult atât la sfântul locaș, cât și la casa parohială”, Preasfinţitul Părinte Lucian.
Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Moldovița a fost construită în anul 1975 din piatră și cărămidă. Sfântul locaș a fost târnosit chiar în ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului 15 august 1976, de către vrednicul de pomenire Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului. În 2 septembrie 2012, Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, a sfințit noua pictură ce împodobește biserica.
Tot în această duminică Preasfințitul Lucian a săvârșit slujba Vecerniei la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Moldova Nouă. Deoarece în ultima perioadă s-au efectuat îmbunătățiri la exteriorul sfântului locaș Preasfinția Sa a sfințit cu această ocazie aceste lucrări. Tuturor celor care și-au adus aportul la înfrumusețarea bisericii ierarhul le-a oferit Diploma de excelenţă „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”. De aemenea din partea administrației locale a orașului Moldova Nouă Preasfințitul Lucian a primit o Plachetă comemorativă la 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, dar și pentru grija deosebită și atașamentul față de credincioșii din Moldova Nouă.