Binecuvântare pentru credincioșii caransebeșeni

Binecuvântare pentru credincioșii caransebeșeni

Album foto
Programul spiritual al vizitei în Episcopia Caransebeșului a Preasfințitului Părinte Ioanichie, Episcop de Budimlja–Nikšić, Patriarhia Serbiei, s-a încheiat în duminica a 19-a după Rusalii, prin săvârșirea Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș
Autor: Serviciul Prezidial
Programul spiritual al vizitei în Episcopia Caransebeșului a Preasfințitului Părinte Ioanichie, Episcop de Budimlja–Nikšić, Patriarhia Serbiei, s-a încheiat în duminica a 19-a după Rusalii, prin săvârșirea Sfintei Liturghii la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș, împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop Lucian, înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi. Credincioșii prezenți în număr foarte mare la sfânta slujbă au avut posibilitatea să se închine și la moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, aduse de către PS Ioanichie de la Mănăstirea Kosijerevo, din eparhia Preasfinției Sale.

La finalul Sfintei Liturghii Preasfințitului Părinte Ioanichie i-a fost conferit Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, pentru clerici și de asemenea din partea Preasfințitului Părinte Lucian a primit un set de sfinte vase, o cârjă arhierească, o cădelniță, o cruce de binecuvântare și alte obiecte bisericești.

„Vorbim aici la Caransebeș de reciprocitate în ceea ce privește cele două biserici surori. De aceea îi mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a binecuvântat această întâlnire și slujire frățească și totodată mulțumim Preasfințitului Ioanichie care s-a ostenit și a venit cu o întreagă delegație și cu acest odor de mare preț, moaștele Sf. Ap. Luca. Îl rugăm pe bunul Dumnezeu să primească osteneala tuturor, să ne de-a putere, sănătate, întru toate bună sporire și să rămânem în comuniunea sfinților, preaslăvindu-L pe Dumnezeu, Cel care este minunat întru sfinții Săi”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

În semn de recunoștință pentru momentele petrecute în Eparhia Caransebeșului, PS Ioanichie a oferit la rândul său Preasfințitului Lucian, două icoane și alte daruri.

„Considerăm că venirea noastră aici este pecetluirea unei relații bune între episcopiile noastre. De asemenea ne pare bine și suntem bucuroși să îl vedem pe Preasfințitul Părinte Lucian cu o asemenea deschidere și iubire frățească față de noi, pentru care îi mulțumim. Facem toate acestea ca popoarele noastre din cele două episcopii să se cunoască mai bine, iar sprijin și ajutor de nădejde sunt rugăciunile Preacinstitei Maicii a Domnului nostru Iisus Hristos și rugăciunile Sf. Ap. Luca”, a arătat Preasfințitul Ioanichie.

Preasfințitul Părinte Ioanichie împreună cu o delegație din Muntenegru a participat la o serie de manifestări spiritual-culturale în Eparhia Banatului de Munte, în perioada 30 septembrie – 4 octombrie.


Data: 4 octombrie 2015 • Vizualizări: 1037