Binecuvântare pentru credincioșii parohiei Mehadica

Binecuvântare pentru credincioșii parohiei Mehadica

Album foto
Marți, 10 septembrie, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor parohiei Mehadica din Protopopiatul Băile Herculane
Autor: Serviciul Prezidial
Cu acest prilej, ierahul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat în biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, o slujbă de Te-Deum, iar mai apoi a binecuvântat și sfințit școala, căminul cultural și creșa din localitate. La orele dimineții, Întâistătătorul Eparhiei Caransebeșului, Preasfințitul Lucian, a fost întâmpinat de copii și tineri, înveșmântați în straie populare, autorități locale și județene, precum și numeroși credincioși cu pâine și sare potrivit frumoasei tradiții românești.

„Așadar, la interferența celor două mari praznice închinate Crucii și Născătoarei de Dumnezeu, astăzi, în zilele crucii, în zilele Maicii Domnului, în primele zile din noul an bisericesc, suntem prezenți din nou în parohia dumneavoastră și vă mulțumim pentru că de fiecare dată ne-ați așteptat cu mare bucurie. Ne-ați întâmpinat în centrul localității și într-o mică procesiune, cu toții am venit spre Sfânta Biserică, ca aici să-I mulțumim Domnului pentru toate. Să săvârșim această slujbă de laudă și de mulțumire, această slujbă de Te-Deum, care se săvârșește întotdeauna la momente importantă din viața noastră și din viața comunității noastre. Părintele paroh împlinește în acest an 30 de ani de slujire în acestă parohie. Suntem în a treia zi de hramul bisericii, suntem împreunăm cu mulți fii și fiice ai acestei parohii, ai acestei comune. Este un moment de bucurie, un moment de bilanț pentru parohia dumneavoastră, pentru comuna dumneavoastră, dar este un moment în care se cuvine în primul rând să-I mulțumim lui Dumnezeu”, a arătat Preasfințitul Lucian în cuvântul adresat credincioșilor.

După oficierea slujbei de mulțumire, ierarhul a acordat părintelui paroh Dumitru Ghimboașă Ordinul Eparhial „Diploma de Onoare Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. De asemenea, toți credincioșii care s-au implicat de-a lungul vremii la buna desfășurare a vieții administrativ-gospodărești a parohiei Mehadica, au primit din partea acte de cinstire.

În continuare, Preasfințitul Lucian, a binecuvântat și sfințit școala și căminul cultural din localitate, proaspăt renovate, iar mai apoi, a inaugurat și binecuvântat noua creșă. La evenimentele din localitatea cărășeană Mehadica au participat numeroși tineri și copii, fii ai satului, autorități locale și județene, precum și numeroși credincioși și credincioase din localitate și împrejurimi. La final, toți credincioșii prezenți au fost miruiți și au primit din partea Preasfințitului Lucian, iconițe cu Maica Domnului.



Data: 10 septembrie 2013 • Vizualizări: 1183