Binecuvântarea Bisericii de lemn de la Mănăstirea Teiuș

Binecuvântarea Bisericii de lemn de la Mănăstirea Teiuș

Album foto
În duminica a 25-a după Rusalii, obștea monahală de la Mănăstirea Teiuș a fost în zi de mare sărbătoare deoarece Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a binecuvântat bisericuța de lemn din curtea mănăstirii
Autor: Serviciul Prezidial
La Mănăstirea Teiuș din Caransebeș pe lângă biserica mare de piatră, există și o bisericuță de lemn închinată Sfântului Mare Mucenic Mina. Astăzi, în duminica a 25-a după Rusalii, ce coincide anul acesta și cu pomenirea Sfântului Mina, obștea monahală de la Teiuș a fost în zi de mare sărbătoare deoarece Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a binecuvântat bisericuța de lemn. Mulți credincioși și pelerini din Banat, dar și din Oltenia, au venit să participe la bucuria prilejuită de această zi și să se roage Maicii Domnului și Sfântului Mina, ocrotitorii Mănăstirii Teiuș. Preasfințitul Părinte Lucian după ce a binecuvântat bisericuța de lemn, la care s-au efectuat lucrări în ultima perioadă și a fost împodobită cu pictură, a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi.

Biserica de lemn din curtea mănăstirii Teiuș cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mina”, are de acum înainte și iconostas. Ea a fost târnosită în anul 2002.

„Ne bucurăm foarte mult că aici la Mănăstirea Teiuș părintele stareț împreună cu frații, ctitorii și binefăcătorii se roagă în fiecare zi și mai ales în fiecare duminică și sărbătoare. De asemenea, muncesc în fiecare zi pentru înfrumusețarea și împodobirea acestui așezământ monahal, care a devenit de o vreme bună un loc de pelerinaj, o atracție duhovnicească pentru pelerinii care caută să se liniștească și să se odihnească din punct de vedere spiritual”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.

În toamna anului 1998, într-o şedinţă a Consiliului Eparhial al Episcopiei Caransebeşului, s-a decis construirea unui aşezământ monahal în oraşul de reşedinţă. Acest aşezământ monahal, pus sub ocrotirea Maicii Domnului, şi-a serbat pentru prima dată hramul în 15 august 1999, când s-a pus şi piatra de temelie a bisericii mănăstireşti. La 1 decembrie 1999 a fost finalizat corpul administrativ al aşezământului monahal. A urmat construirea şi târnosirea bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului (15 august), a prestolului de vară al mănăstirii (hram Înălţarea Sfintei Cruci), a stăreţiei şi anexelor gospodăreşti aferente corpului de chilii. Pe lângă biserica de piatră, a fost construită şi o biserică de lemn, în stil maramureşean.


Data: 12 noiembrie 2018 • Vizualizări: 449