În Duminica a 30-a după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Gârliște, Protopopiatul Reșița
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a 30-a după Rusalii Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Gârliște, Protopopiatul Reșița. Cu acest prilej Ierarhul a binecuvântat lucrările ce s-au efectuat în ultima vreme la sfântul locaș, ocazie cu care a oferit și cel de-al doilea hram pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României.
În continuare Preasfinția Sa înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. La sfânta slujbă au fost prezenți foarte mulți credincioși, alături de ei fiind și autoritățile locale. Pentru osteneala depusă părintele paroh Marius Peica a fost hirotesit de către Preasfințitul Lucian, iconom.
De asemenea chiriarhul o oferit tuturor celor care s-au implicat în lucrările de amenajare și înfrumusețare a sfântului locaș Diploma de excelență „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”. La final Preasfințitului Părinte Lucian i-a fost conferit de către Primăria Goruia, titlul de cetățean de onoare al comunei.
Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Gârliște a fost zidită în stil baroc din piatră și cărămidă în 1825-1826. Sfântul locaș a fost pictat de Dimitrie Turcu în 1866-1867. Pictura în întregime este ulei pe zid și a fost restaurata in 1967 de pictorul Demian și apoi de Rita Aldea in 2009-2010.