Joi, 24 ianuarie, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de un sobor de preoţi, a sfinţit Casa de Cultură „George Suru” din municipiul Caransebeş
Autor: Serviciul Cultural
Joi, 24 ianuarie, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de un sobor de preoţi, a sfinţit Casa de Cultură „George Suru” din municipiul Caransebeş. La eveniment au participat autorităţi centrale, judeţene şi locale precum şi oameni de cultură din Reşiţa şi Caransebeş.
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului a subliniat: „Astăzi de Ziua Unirii Principatelor Române suntem invitaţii domnului primar Ion Marcel Vela şi a domnului director Cojocaru să inaugurăm, să binecuvântăm această sală de spectacole şi întregul aşezământ cultural. Ne bucurăm să vedem şi aici o sală de spectacole la cele mai înalte standarte şi ne bucurăm pentru cetăţenii municpiului Caransebeş şi pentru credincioşii noştri care vor beneficia direct de serviciile acestui aşezământ cultural, de tot ceea ce va oferi acum şi în viitor Casa de Cultură pentru spiritul şi mintea celor care doresc să se apropie de Dumnezeu şi de tot ceea este frumos. A fost o bucurie să participăm la acest moment care marchează istoria municpiului Caransebeş şi ne bucurăm să avem în centrul istoric al Caransebeşului un complex cultural-spiritual format din Catedrala episcopală, Reşedinţa episcopală şi această frumoasă Casă de cultură.”
„Putem spune că astăzi s-a finalizat inaugurarea acestui locaş de cultură pentru toţi cetăţenii din Caransebeş, pentru toţi cetăţenii care aici în Casa de Cultură George Suru vor evolua pe scenă, vor prezenta spectacole, vor susţine concerte, vor fi implicaţi într-un mod sau altul implicaţi în actul cultural dar şi pentru spectatorii care în sală fiind îşi vor hrăni spiritul. Casa de Cultură este un vis împlinit al nostru şi sperăm să se bucure de ea toţi cetăţenii municipiului Caransebeş”, a precizat Ion Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş.
Casa de Cultură „George Suru” din municpiul de pe Sebeş şi Timiş este situată în centrul Caransebeşului şi este găzduită de o clădire monument istoric veche de 129 de ani care în ultimii a suferit ample lucrări de consolidare, renovare şi înfrumuseţare şi a fost amenajată o frumoasă sală de spectacole având o capacitate de 260 de locuri.