Marţi, 10 mai 2011, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în Parohia Sasca Montană, Protopopiatul Oraviţa, cu acest prilej a oficiat o slujbă de sfinţire şi binecuvântare a cabinetului de religie amenajat în incinta Şcolii Generale cu clasele I-VIII din Sasca Montană
Autor: Serviciul Prezidial
Marţi, 10 mai 2011, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în Parohia Sasca Montană, Protopopiatul Oraviţa, cu acest prilej a oficiat o slujbă de sfinţire şi binecuvântare a cabinetului de religie amenajat în incinta Şcolii Generale cu clasele I-VIII din Sasca Montană.
Cabinetul de religie a fost amenajat prin amabilitatea d-nei director Negru Ana, a d-lui primar Plopicean Ion şi totodată prin colaborarea rodnică dintre părintele paroh Ionuţ Guiman şi dl prof. de religie Răzvan Gherasim. La slujbă au participat autorităţi locale, profesori ai Şcolii Generale din localitate, preoţi din cercul pastoral-misionar Sasca Montană, copii şi tineri, precum numeroşi credincioşi şi credincioase.
În cuvântul său de învăţătură Chiriarhul a subliniat: „Dintotdeauna Şcoala şi Biserica au fost împreună, putem spune că aceste două instituţii sunt legate ontologic, pentru că în biserică primim educaţia spirituală, formarea duhovnicească iar în şcoală primim formarea intelectuală şi informaţiile necesare pentru a parcurge drumul acestei vieţi în iubirea faţă de Dumnezeu şi în iubirea faţă de aproapele. Aceste două instituţii sunt şi trebuie să rămână până la sfârşitul veacurilor legate. Atât preoţii cât şi profesorii să ţină aproape unii de alţii şi toţi aproape de Unul şi Acelaşi Dumnezeu care pe toţi ne ocroteşte, ne ajută şi care ne dă putere ca să călătorim pe această mare a vieţii. Îl rugăm pe Dumnezeu să binecuvânteze acest cabinet de religie, această Şcoală şi pe toţi cei care îşi vor desfăşura activitatea aici cadre didactice, preoţi profesori dar şi elevii care vor învăţa în acest cabinet de religie şi în această şcoală.”
La final Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a împărţit copiilor şi celor prezenţi broşuri şi iconiţe editate de Episcopia Caransebeşului, apoi a vizitat clasele de elevi ai Şcolii Generale din Sasca Montană.
Ziua s-a încheiat cu o vizită a Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, la Mănăstirea Slatina-Nera. Actualmente obştea monahală numără 47 de vieţuitoare, împreună cu părintele duhovnic ieromonahul Teofan Munteanu, fiind mănăstirea cu cele mai multe monahii din Eparhie. Pe lângă frumosa activitate gospodărească, obştea monahală a iniţiat cu binecuvântarea Chiriarhului un proiect social de construire a unui azil pentru bătrânii neputincioşi, care vor fi găzduiţi şi îngrijiţi de către personalul monahal.