Biserica din Parohia Buchin a fost resfințită

Biserica din Parohia Buchin a fost resfințită

Album foto
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Buchin, Protopopiatul Caransebeș a fost resfințită în Duminica a cincea din Postul Mare
Autor: Serviciul Prezidial
Aflată în vecinătatea municipiului Caransebeş, Parohia Buchin numără 89 familii şi 287 credincioşi, care s-au bucurat în duminica a cincea din Postul Mare să-l aibă în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. În ultima perioadă s-au efectuat lucrări la biserica parohială motiv pentru care ierarhul locului a binecuvântat și sfințit sfântul locaș în această duminică. După slujba de sfințire a Bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, Preasfințitul Părinte Lucian fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a oficiat Sfânta Liturghie.

Pentru activitatea sa pastoral-misionară, dar și administrativ-gospodărească, în cadrul Sfintei Liturghii părintele paroh Ioan Fontul a fost hirotesit de către ierarh iconom-stavrofor, iar tuturor celor care s-au implicat în lucrările de la sfântul locaș, Preasfințitul Părinte le-a oferit Diploma de excelență „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”.

„După aproape 67 de ani resfințim această biserică care într-adevăr este una din cele mai importante din Protopopiatul Caransebeș. Îl felicităm pe părintele paroh și pe toți ctitorii și binefăcătorii acestei biserici, pe membrii Comitetului și Consiliului parohial și pe toți cei care au binevoit să vină astăzi la sfânta biserică și s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Credem că evanghelia duminicii de astăzi ne determină și pe noi să medităm la pătimirile Domnului Iisus Hristos și să avem nădejde că după ce Mântuitorul va fi răstignit, va muri pe Crucea Golgotei și va fi înmormântat, va învia din morți cu moartea Sa moartea noastră călcând. Căci, Mântuitorul în evanghelia de astăzi ne vestește încă odată despre pătimirile Sale, El Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor păcătoși, va fi omorât, dar a treia zi va învia. Trebuie să avem nădejde că Domnul Hristos va învia și dacă avem credință în Hristos Cel mort și înviat și noi vom învia și vom trăi împreună cu El în această viață trecătoare și în viața eternă. De asemenea, ne-am rugat astăzi și Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, care rămâne peste veacuri un exemplu de pocăință autentică și de rugăciune neîncetată și smerită cugetare”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

La această sărbătoare a parohiei au fost prezente autorități locale și foarte mulți tineri îmbrăcați în haine populare specifice zonei. Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Sfântul locaș din Buchin cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” a fost construit în anul 1855, în stil baroc, zidit din piatră și cărămidă. Biserica a fost renovată în anul 1913, iar în data de 15 octombrie 1950 a fost târnosită de către mitropolitul Vasile Lăzărescu. În 2007 s-a renovat exteriorul și s-a înlocuit acoperișul vechi, iar în 2009 s-au efectuat lucrări de hidroizolare. Biserica din Buchin a mai fost sfințită de către Preasfințitul Părinte Lucian și în anul 2008, în data de 14 decembrie, în urma lucrărilor efectuate la exterior.


Data: 3 aprilie 2017 • Vizualizări: 2014