Biserica din parohia Domaşnea a fost târnosită

Autor: Serviciul Prezidial

Un număr mare de credincioşi au luat parte la evenimentul istoric de târnosire a bisericii parohiale. Ierarhul a fost întâmpinat la hotarul satului de către administraţia locală a comunei şi condus în tinda bisericii, unde a debutat slujba de târnosire. Mai apoi s-a oficiat Sf. Liturghie arhierească de către Chiriarhului locului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sf. Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Iosif Frenţ, care alături de bunii credincioşi din Domaşnea au restaurat întreaga biserică impunătoare şi de referinţă de pe Valea Timişului.

„Aşa a rânduit Dumnezeu, ca după aproape 200 de ani biserica dumneavoastră să fie târnosită de către smerenia noastră. Vremurile grele trăite de înaintaşii dumneavoastră au făcut ca această sfântă biserică să nu primească sfintele moaşte în sfântul jertfelnic. Partizanii, aşa cum îi numim în părţile Banatului, acei mucenici ai vremurilor trecute au păzit dreaptă credinţa ortodoxă în Domaşnea şi suntem datori să le cinstim jertfa cu demnitate şi să le urmăm exemplul, pentru a fi şi noi demni de a ne numi urmaşi ai lor. În Evanghelia de astăzi Sf. Apostol şi Evanghelist Luca ne relatează Pilda Semănătorului, pe care Mântuitorul Iisus Hristos celor ce au venit din cetăţi să Îl asculte. Iată că şi noi astăzi am venit la Domaşnea, ca smeriţi urmaşi ai apostolilor şi am aşezat sămânţa cuvântului cea roditoare în sfântul jertfelnic, adică moaştele sfinţilor care au bineplăcut lui Dumnezeu din veac. Rămâne aşadar, ca dumneavoastră să primiţi acest odor sfânt spre rodire în inimile şi în familiile dumneavoastră. Aţi fost deci, martori la un eveniment istoric, dorit de înaintaşii dumneavoastră, dar neîmplinit. De aceea suntem datori să ne păstrăm vrednici sufleteşte pentru cei ce vor veni după noi şi să le sădim sămânţa cea roditoare în inimă.” A spus Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian în cuvântul de învăţătură.

„Se cuvine să mulţumim lui Dumnezeu pentru această binecuvântare şi Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian pentru osteneală şi dragostea părintească. Părinţii noştri se bucură că după atâţia ani visul lor s-a desăvârşit, iar această zi marchează un crâmpei din bucuria ctitorilor care s-au ostenit pentru a ridica această frumoasă biserică în care cu toţii ne ostenim pentru mântuirea sufletelor noastre.” a spus părintele paroh Iosif Frenţ în cuvântul de mulţumire.

Bucuria comunităţii din parohia Domaşnea a continuat prin participarea tuturor la agapa frăţească oferită de parohie cu prilejul acestui eveniment deosebit, după care au luat parte la diferite manifestări culturale şi folclorice organizate pentru a marca bucuria acestei zile ce va rămâne un reper spiritual pentru viaţa duhovnicească din comună.

Biserica din Domaşnea s-a zidit între anii 1807-1817. O clădire foarte solidă, la zidirea căreia comandamentul militar grăniceresc a dat concurs nelimitat şi a adus chiar un arhitect de la Viena. Nu mai puţin însă au contribuit credincioşii, dintre care unii şi-au vândut pământurile, numai ca Biserica să poata fi terminată. Biserica a fost pictată în anul 1823 de Dimitrie Popovici, iar pictura a fost refăcută de pictorul Dimitrie Turcu din Oraviţa in anul 1834.

Deşi documentele menţionează de sfinţirea bisericii în anul 1833 la data de 5 iulie de către episciopul ortodox sârb Maxim Minulovici, s-a constatat că în sfânta masă nu au fost aşezate sfintele moaşte, biserica fiind doar binecuvântată.

Comuna Domaşnea reprezintă un reper administrativ, dar şi spiritual pentru judeţul Caraş-Severin şi pentru Eparhia Caransebeşului. Declarată de către venerabilul istoric Nicolae Iorga, biserică monument istoric naţional, edificiul eclezial din Domaşnea străjuieşte înălţimea „Ciregăului” deasupra văii Timişului, care brăzdează munţii Banatului.

Un aspect indeit îl constituie faptul că biserica parohiei Domaşnea are ca ocrotitor pe Sf. Atanasie al Athonului, fiind singura parohie din Eparhie cu acest hram. Documentele menţionează că acest hram a fost atribuit de către episcopul sârb Maxim Minulovici, care a binecuvântat biserica în data de 5 iulie 1833, în ziua prăznuirii sfântului athonit.