Zilele trecute biserica din satul Ilova, prin grija preotului paroh Cătălin Găină a găzduit o lansare a mai multor volume de poezie religioasă, proză religioasă și eseu teologic
Autor: Nana Ileana Filip
Zilele trecute biserica din satul Ilova, prin grija preotului paroh Cătălin Găină a găzduit o lansare a mai multor volume de poezie religioasă, proză religioasă și eseu teologic, ale autorilor Nana Ileana Filip, Lorin Cimponeriu, Aurel Chiorean, Marcela Gavra și alții. O zi sfântă, care prăznuiește pe Sfânta Parascheva de la Iași, o zi cu o încărcătură emoțională și spirituală mare, în care timpul s-a oprit în loc.
Preotul, în ciuda faptului că este foarte tânăr, are o pregătire temeinică teologică și un har dumnezeiesc, fapt ce a ridicat o întreagă comunitate în picioare la predica după Sf. Liturghie. Atât creștinii, cât și corurile de bărbați și femei, foarte bine pregătiți, păstrând tradiția străbunilor au ridicat cântarea religioasă, psalmică la nivelul artei muzicale corale. Meritul nu poate fi al altuia decât al preotului, care își dedică viața propovăduirii Evangheliei lui Iisus Hristos.
Dacă marii oameni de cultură au rostit fraza că „veșnicia s-a născut la sat”, enunț aprofundat de poetul Lucian Blaga, noi nu putem decât să ne închinăm și să cădem la picioarele veșniciei și astfel să rămânem în cultură prin creațiile noastre.
Satul este locul unde noi românii ne simțim acasă, ne simțim veșnici și fericiți întru credința noastră. Ne manifestăm sincer, aprofundând sentimentele față de Divinitate și formându-ne o educație religioasă pe care să o transmitem mai departe generațiilor viitoare, care sunt mult mai prinse în cotidian și grijile lumești.
Timpul devenise prietenul nostru și pentru câteva minute ne-am simțit copii, părintele se uita la noi și parcă ne pierdusem în idei... dar smerenia și frumusețea sufletului acestui mare preot și scriitor Cătălin Găină, ne-au redat curajul unui copil care dă un examen nescris.
Examenul vieții îl dăm în fiecare zi, considerând că fără Lumina oferită de Dumnezeu am fi atât de lipsiți de iubire. Fără rugăciunea de mulțumire și de binecuvântare toate cele ce ni se întâmplă nu ar avea valoare.
În această zi de Duminică, Biserica a propovăduit despre pilda semănătorului și au accentuat cuvintele marelui Evanghelist Luca, iar preotul după ce a explicat această pildă, a ținut o predică demnă de ridicat în picioare 1000 de oameni sau chiar mai mulți. Vocea sa răsuna atât de frumos și mirosul de tămâie din Biserică ne-au calmat, lăsând loc Cuvântului Lui Dumnezeu să ne pătrundă în suflete.
Iubirea, sinceritatea oamenilor ne-a făcut să ne dorim să mai rămânem pe meleagurile satului Ilova și să ascultăm legendele locului. Bătrânii s-au oferit să ne vorbească despre câteva, invitându-ne la alte manifestări culturale în satul lor.
Vorbind cu un bunic Maxim Panici am aflat că nepoata sa Nicoleta Curea pictează icoane și este elevă la Liceul din Caransebeș, fapt ce m-a făcut să o contactez de urgență pentru a o cunoaște. Astăzi am fost impresionată de două ori și cuvintele nu își mai au rostul. Mii de mulțumiri preotului și familiei sale, dar și tuturor cetățenilor prezenți la slujbă și nu numai, pentru deschiderea și amabilitatea cu care am fost primiți.