Biserica din Vrăniuț a fost târnosită

Biserica din Vrăniuț a fost târnosită

Album foto
În prima duminică din noul an bisericesc, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului,a târnosit biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Vrăniuț, Protopopiatul Moldova Nouă
Autor: Serviciul Prezidial
În prima duminică din noul an bisericesc, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Vrăniuț, Protopopiatul Moldova Nouă. Cu acest prilej ierarhul a târnosit biserica parohială cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” după care înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie.

La slujbă au participat autorități locale alături de un număr însemnat de credincioși. Pentru munca depusă în slujba biserici lui Hristos părintele paroh a fost hirotesit de către Preasfințitul Lucian, sachelar. De asemenea, ctitorilor și tuturor celor care s-au implicat în renovarea și înfrumusețarea bisericii ierarhul le-a oferit Diploma de excelență „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”.

„Îl felicităm pe părintele Ștefan Ionuț, pe domnul primar al comunei Răcășdia și pe toți ctitorii și binefăcătorii acestei biserici și Îl rugăm pe Arhiereul cel Veșnic să păstreze în continuare, la Vrăniuț, candela aprinsă, pentru că mai sunt foarte puțini credincioși, dar Mântuitorul Hristos poate să biruiască acolo unde oamenii nu mai pot face nimic. Este un lucru minunat să vedem cum biserici din sate izolate și depopulate se instaurează și credem că toate acestea sunt minunile pe care Domnul le săvârșește cu noi, nevrednicii, dar întotdeauna Mântuitorul este bun și iubitor de oameni, este milostiv și îndurat față de cei care se roagă și cei care sunt puțini adunați în jurul unui lăcaș de rugăciune. Îl rugăm pe Mântuitorul Hristos să păstreze pe mai departe această comunitate de credincioși și să fie acești oameni cât mai aproape de Sfânta Biserică, nu numai la rugăciune, dar și în lucrare și acțiune. La mulți și binecuvântați ani tuturor preoților și credincioșilor din Eparhia noastră cu ocazia noului An Bisericesc!”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

La doar 12 km de oraşul Oraviţa şi la 7 km de Răcăşdia, centrul comunei de care aparţine administrativ, parohia Vrăniuţ, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, este o aşezare cu oameni gospodari şi ataşaţi credinţei străbune. Biserica parohială actuală s-a zidit în jurul anului 1794 și a fost sfinţită de episcopul Iosif Ioanovici Şakabent, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” în anul 1799.


Data: 4 septembrie 2017 • Vizualizări: 1264