Biserica mănăstirii Mraconia a primit sfinţirea

Biserica mănăstirii Mraconia a primit sfinţirea
Duminică, 18 august, credincioşii mehedinţeni au luat parte în număr mare la slujba de sfinţire a bisericii Mănăstirii Mraconia, săvârşită de Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Acad. Dr. Irineu
Autor: www.episcopiaseverinului.ro
Pentru a marca importanţa acestei vechi monahale pentru spiritualitatea locală, la eveniment au participat alţi doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, chiriarhul locului, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului.

La ceas de praznic şi de încununare a ostenelilor vieţuitoarelor aşezământului de pe Clisura Dunării, au fost prezenţi preoţi, monahi şi monahii din tot cuprinsul Eparhiei Severinului.

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Părintre Irineu, le-a vorbit credincioșilor prezenți despre minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, săvârșită de Mântuitorul Hristos din milă și dragoste pentru oameni. Părintele Mitropolit a evidențiat perspectivele diferite pe care le au credincioșii și mai puțin credincioșii asupra minunii: „Oamenii mai puțin credincioși cred în minuni numai atunci când le văd. Ei așteaptă mereu minunile să se întâmple. Pentru credinciosul care are nădejde în Dumnezeeu, minunea este permanentă, în viata sa și în tot ceea ce îl inconjoară, pentru că minunea este actul de intervenție al lui Dumnezeu în creație. Dumnezeu arată prin aceasta că toată făptura este în totală dependență față de El”.

Cuvântul Arhipăstorului a concentrat și unele explicații referitoare la pâinea pe care omul o consumă pentru traiul de zi cu zi: „Vedem că pâinea înmulțită de Mântuitorul a dobândit calități deosebite, de multiplicare. Prin această minune, Mântuitorul ne arată și alt aspect, că pe cât suntem de darnici, pe atât ne imbogatim mai mult. De asemenea, orice lucru luat din mâna lui Dumnezeu, este binecuvântat. Mila Mântuitorului Iisus Hristos se revarsă asupra noastră și este împlinirea tuturor cererilor noastre. De aceea, se cuvine să ne rugăm lui Dumnezeu de fiecare dată când ne așezăm sau ne ridicăm de la masă, ca să fie binecuvantată. Înălțam lui Dumnezeu hrana noastră și o primim de la El sfințită, prin rugăciune”.

Prin purtarea de grijă și osteneala măicuțelor, credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie au fost invitați la o agapă frățească și au primit pachețele cu prinoase binecuvântate de preoți.

Biserica ce s-a împodobit cu sfinţirea poartă hramurile „Sfânta Treime” şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi a fost ridicată întru amintirea fostei mănăstiri Mrăcunea (sec. al XV-lea), acoperită de apele lacului de acumulare Porţile de Fier I, în 1968. Lucrările de construire şi împodobire a sfântului lăcaş cu pictură, catapeteasmă sculptată din lemn de stejar, precum şi a corpului de chilii s-au finalizat în anul 2012 prin osteneala Maicii Stareţe Teodora Angheluţă, prin donaţiile mai multor credincioşi şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Mehedinţi.Pictura bisericii a fost realizată în tehnica "fresco", între anii 2007-2012, de către familia de pictori Eugen şi Florica Papici din Drobeta Turnu Severin.

Data: 19 august 2013 • Vizualizări: 1201