La sărbătoarea Preasfintei Treimi, Preasfinţitul Părinte Lucian Episcopul Caransebeşului a resfinţit biserica Parohiei Târnova din Protopopiatul Reşiţa.
Autor: Serviciul Prezidial
La sărbătoarea Preasfintei Treimi, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în mijlocul credincioşilor Parohiei Târnova din Protopopiatul Reşiţa. Cu acest prilej, Chiriarhul a resfinţit biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, după care a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
Referindu-se la importanţa deosebită a acestei zile pentru credincioşii Parohiei Târnova, Chiriarhul a precizat: „Cu mare bucurie am acceptat ca în a doua zi de Rusalii, la hramul acestei biserici, la Praznicul Preasfintei Treimi, să fim din nou împreună în această biserică închinată Praznicului Cincizecimii. Am venit, nu numai pentru a săvârşi Sfânta Liturghie, ci şi pentru a binecuvânta şi sfinţi iconostasul şi icoanele care împodobesc catapeteasma acestei biserici şi pentru a binecuvânta altarul, a resfinţi Sfânta Masă pe care dumneavoastră, cu multă jertfă şi osteneală împreună cu părinţii Ioan şi Traian, aţi refăcut-o, primenind astfel altarul, Sfânta Sfintelor. Şi iată, după patruzeci de ani de la aşezarea Sfintelor Moaşte în piciorul Sfintei Mese, suntem din nou împreună la o slujbă asemănătoare cu cea care a fost în 27 august 1972, atunci când ÎPS Nicolae, la vremea respectivă arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului, a venit în mijlocul dumneavoastră şi a oficiat slujba de târnosire a acestei biserici. Dumneavoastră şi înaintaşii dumneavoastră. Iată, aici în Târnova aveţi două biserici, sunteţi o turmă cuvântătoare, harnică, credincioasă, dinamică şi activă, pentru că nu aţi neglijat aceste două biserici din localitatea dumneavoastră”.
La Sfânta Liturghie au participat un număr însemnat de credincioşi, precum şi autorităţi centrale, judeţene şi locale. În cadrul acesteia părintele paroh Ion Ştefoni a fost hirotesit iconom, iar părintele slujitor Traian Florei, întru sachelar, iar ctitorii şi binefăcătorii bisericii au primit din partea Ierarhului, acte de cinstire. De asemenea, dl Rusalin Blagoiescu Birău, primarul localităţii Târnova, a primit din partea Preasfinţitului Părinte Lucian, „Diploma de onoare Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”. La rândul său, dl. Rusalin Blagoiescu Birău, i-a conferit Ierarhului, titlul de cetăţean de onoare al localităţii Târnova.
„Vizita Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a fost una binecuvântată şi binecuvântătoare, pentru că la iniţiativa preoţilor slujitori ai acestei parohii, împreună cu membrii Consiliului Parohial, şi de altfel, a tuturor credincioşilor, această biserică a fost astăzi înnoită prin lucrarea Sfântului Duh, prin prezenţa şi binecuvântarea Întâistătătorului Eparhiei Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Lucian. S-au efectuat o seamă de lucrări la această biserică, toate fiind închinate Preasfintei Treimi, zi de mare sărbătoare care va rămâne în istoria acestei parohii”, ne-a mărturisit părintele Nicolae Mirişan, protopopul Reşiţei.
Biserica parohială din Târnova, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, a fost construită între anii 1938-1942, iar la data de 27 august 1972 a fost târnosită de Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului.