La sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a participat la hramul mănăstirii Toplița din Episcopia Covasnei și Harghitei
Autor: www.episcopiacvhr.ro
Sărbătoarea Sfântului Ilie Tesviteanul adună an de an la Mănăstirea din Toplița Română credincioși ortodocși veniți din toată țara pentru a se ruga ocrotitorului Sfintei Mănăstiri.
În anul 1911 în sufletul ierarhului de Caransebeș, originar din Toplița Română, Elie Miron Cristea se năștea gândul dumnezeiesc de a zidi casă Stăpânului ceresc, drept pentru care a adus în curtea casei părintești, din satul Stânceni (astăzi Jud.Mureș) o preafrumoasă bisericuță de lemn cu hramul „Sf.Prooroc Ilie Tesviteanul”, comoară a ortodoxiei bimilenare a poporului român. Datorită greutăților timpurilor și a vitregiilor istoriei naționale cugetarea a putut-o împlini doar în anul 1926. Din acel an viața duhovnicească și aplecarea spre lucrarea cea bine-plăcută lui Dumnezeu nu a mai încetat niciodată.
Praznicul a debutat printr-o procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului urmată de slujba privegherii încă din ajunul praznicului, 19 iulie, de către Preasfințitul Părinte Andrei, chiriarhul locului, iar Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a adresat tuturor credincioșilor aflați de față un cuvânt de învățătură, menit să retrezească sentimentul credinței și al dragostei de neam: „Aflându-ne astăzi în Bethleemul primului patriarh al Bisericii noastre ortodoxe, nu putem decât să medităm la credința cu care acesta, născut în preajma praznicului Sf. Proroc Ilie, a oferit drept ofrandă ocrotitorului său ceresc casa părintească, și împrejurimile acesteia, loc unde a și adus această preafrumoasă Bisericuță de lemn. Remarcându-se prin atributul de a fi ctitor de neam, patriarhul Miron a creat o legătură indestructibilă între prima sa eparhie arhipăstorită, cea a Caransebeșului, și locurile sale natale din Toplița Română, astăzi aparținătoare canonic de Eparhia Covasnei și Harghitei”.
După slujba Vecerniei și Litiei, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a acordat ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” preacuviosului arhimandrit Emilian Telcean, starețul sfintei mănăstiri.
Vineri, 20 Iulie, la invitația Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, un sobor sporit de 7 Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și al Bisericii Ortodoxe Bulgare, format din Înaltpreasfințitului Părinte Naum, Mitropolit de Ruse- Bulgaria, din Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, au slujit sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Naum, Mitropolit de Ruse, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru Ctitori, precum și pentru membrii familiei patriarhului Miron Cristea, care odihnesc în cripta familială din demisolul bisericii monument istoric, și făuritorii Marii Uniri, iar apoi a urmat momentul festiv al săvârșirii Sfințirii noilor clopote ale așezământului monahal.
La momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit în treapta preoției diaconul Ciudin Lucian, pe seama bisericii cu hramul „Sf. Cuv. Parascheva”, Tulgheș-Sângeroasa, protopopiatul Călimani județul Harghita.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a adus în fața ochilor sufletești ai clerului și poporului istoria religioasă a marelui Prooroc, realizând conexiunea cu realitatea curentă a zilelor pe care le trăim: „Ilie a propovăduit, văzându-l în taină pe Dumnezeu prin credința sa cea vie. Prin aceeași credință vedem și noi pe Dumnezeu, căci, Dumnezeu nouă ni s-a arătat aievea, la Botez și la Schimbarea la Față. Și noi am avut parte de descoperirea lui Dumnezeu, mai mult decât Ilie, ca să credem și noi, așa cum a crezut Ilie, altfel nu-l putem descoperi și noi pe Dumnezeu”.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Naum, Mitropolit de Ruse a adresat cuvântul său de învățătură, prin care a arătat caracterul ascetic al Sfântului Proroc Ilie.
Domnul Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte, a arătat prin cuvântul domniei sale modul în care viața spirituală a poporului este oglinda slujirii asumate, cu timp și fără timp a Ierarhilor și clericilor, oglindă în care privește cu credință poporul, adeverind versetul scripturistic care spune că oamenii care văd faptele cele bune ale celor rânduiți să-i conducă, dau slavă lui Dumnezeu.
Toate aceste clipe duhovnicești au avut un și mai mare impact spiritual, întru-cât sunt încrise în șirul de evenimente dedicate anului Centenar al Marii Uniri, răspunsurile la strană fiind oferite corul studențesc al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, sub atenta îndrumare a pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decan al acestei școli teologice.
Preasfințitul Părinte Andrei, Chiriarhul locului a mulțumit pentru prezența într-un număr așa de mare a oficialităților locale și centrale la acest Hram, iar clerului și poporului pentru osteneala cu care și-au încununat viața în aceste două zile de luminos praznic de har dătător.