Ziua în care s-a născut Mântuitorul Iisus Hristos a adus credincioşilor parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel- Govândari” din Reşiţa o dublă bucurie. După otpustul Sfintei Liturghii, Grupul „Strana Strămoşească” şi renumita interpretă a folclorului bănăţean, Zorica Savu, au oferit un minunat concert de colinde
Autor: Pr. Petru Berbentia
Ziua în care s-a născut Mântuitorul Iisus Hristos a adus credincioşilor parohiei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel- Govândari” din Reşiţa o dublă bucurie.Toţi cei prezenţi în biserică ne-am bucurat de vestea cea bună pe care au adus-o îngerii în noaptea minunată de la Betleem, înfăţişată nouă în pastorala Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, precum şi de sfinţenia pe care ne-a oferit-o Sfânta Împărtăşire cu Trupul şi Sângele Său. Din acest punct de vedere, mulţimea creştinilor care s-au împărtăşit, precum şi faptul că extrem de mulţi au fost copii, a constituit pentru noi o bucurie.
După otpustul Sfintei Liturghii, Grupul „Strana Strămoşească” şi renumita interpretă a folclorului bănăţean, Zorica Savu, au oferit celor peste cinci sute de credincioşi prezenţi, un minunat concert de colinde. Programul a cuprins colinde tradiţionale interpretate doar de Zorica Savu, dar şi colinde pe care „Strana Strămoşească” şi Zorica Savu le-au înregistrat de-a lungul anilor.
De asemenea au fost interpretate şi colinde mai noi, de către conducătorul acestui grup vocal, părintele Petru Berbentia şi de către dl. Narcis Goian, solit vocal al ansamblului „Flori de Mai” al Casei de Cultură Studenţeşti din Reşiţa, care este şi membru al Grupului „Strana Strămoşească”.
Concertul de colinde s-a constituit ca un punct final al proiectului „Seara colindelor noastre”, desfăşurat de Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel-Govândari” în luna decembrie a anului 2011. Cu nădejdea că Dumnezeu ne va îngădui şi ne va ajuta să facem şi în continuare „lucrul Domnului”, dorim tuturor colaboratorilor noştri, multă sănătate şi putere de muncă.