Bucurie duhovnicească în Episcopia Caransebeșului

Bucurie duhovnicească în Episcopia Caransebeșului

Album foto
Marți, 3 octombrie, a fost o adevărată zi de sărbătoare în municipiul de pe Timiș și Sebeș
Autor: Serviciul Prezidial
Întrucât în Eparhia Banatului Montan s-au aflat zilele trecute Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia și o părticică din moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca de la Mănăstirea Kosijerevo din Muntenegru, aceste sfinte odoare dimpreună cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Călugăra din județul Caraș-Severin au împodobit Catedrala Episcopală din Caransebeș, ieri, 3 octombrie, constituindu-se o adevărată zi de sărbătoare în municipiul de pe Timiș și Sebeș.

Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la care au fost invitați toți preoții pensionari din eparhie, fiind în preajma Zilei Internaționale a persoanelor vârstnice. Preasfinția Sa le-a oferit tuturor acte de cinstire pentru jertfa și misiunea ce au depus-o în slujirea lui Dumnezeu și a aproapelui, acest eveniment intitulându-se generic „Slujire și recunoștință”.

Alături de clericii pensionari și familiile lor, mii de credincioși au participat la Sfânta Liturghie și s-au închinat la sfintele odoare pe tot parcursul sfintei slujbe, dar și în continuare până la orele serii.

„Pelerinajul cu odoarele sfinte a culminat la Catedrala noastră episcopală și ne-am bucurat foarte mult căci i-am avut împreună slujitori pe toți preoții pensionari, care au venit cu doamnele preotese. Așadar, și cu ocazia Praznicului Acoperământul Maicii Domnului, dar și ca o prelungire a Zilei Internaționale a persoanelor vârstnice, astăzi ne-am bucurat și ne-am veselit duhovnicește cu seniorii eparhiei noastre, care zeci de ani au slujit și s-au ostenit”, a arătat Părintele Episcop Lucian.

În programul duhovnicesc din Episcopia Caransebeșului prilejuit de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului a fost inclusă și mănăstirea Brebu ce și-a sărbătorit hramul duminică, 1 octombrie, Brâul, sfintele moaștele și icoana fiind duse și la așezământul monahal de la Brebu luni, 2 octombrie, unde s-a săvârșit Slujba Privegherii și Sfânta Liturghie.

„Mulțumim lui Dumnezeu pentru darul mare pe care ni L-a făcut nouă tuturor. În aceste zile binecuvântate am avut ocazia ca împreună să slujim Sfânta Liturghie și împreună să slujim Domnului. Lucrul cel mai frumos și de care ne bucurăm cel mai mult este că am putut fi împreună cu poporul român dreptmăritor. Nu sunt pentru prima dată aici, ci de mulți ani vin la frații noștri, pentru că am avut bucuria ca în urmă cu 3 ani Mănăstirea Kosijerevo și Mănăstirea Călugăra să se înfrățească și de atunci ne rugăm împreună Mântuitorului Iisus Hristos pentru bunul mers și progresul popoarelor noastre”, a subliniat părintele Arsenie, starețul Mănăstirii Kosijerevo din Muntenegru.

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia și o părticică din moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca de la Mănăstirea Kosijerevo din Muntenegru, precum și Icoana făcătore de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Călugăra din județul Caraș-Severin au fost purtate în pelerinaj timp de trei zile în Episcopia Caransebeșului. Au fost la hramul Mănăstirii Călugăra, la Biserica „Schimbarea la Față” din Reșița, la Mănăstirea Brebu și marți, 3 octombrie, au binecuvântat credincioșii caransebeșeni, dar și foarte mulți pelerini veniți din diferite zone ale țării să primească ajutorul Maicii Domnului și a Sfântului Apostol Luca.


Data: 4 octombrie 2017 • Vizualizări: 2249