Bucurie duhovnicească în Parohia Anina – Steierdorf

Bucurie duhovnicească în Parohia Anina – Steierdorf

Album foto
În Duminica a XXIV-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a sfinţit pictura bisericii parohiale cu hramurile „Sfânta Treime” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Parohia Anina – Steierdorf, Protopopiatul Oraviţa
Autor: Serviciu Prezidial
În Duminica a XXIV-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Anina – Steierdorf, Protopopiatul Oraviţa. Cu acest prilej a sfinţit pictura bisericii parohiale cu hramurile „Sfânta Treime” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”.

După slujba de sfinţire, Chiriarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară din curtea bisericii, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Ticvaniu Mic din Protopopiatul Oraviţa, de părintele diacon Constantin Florin Milin, de asemenea, părintele paroh Gheorghe Şuveţi a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar ctitorii şi binefăcătorii bisericii au primit au primit din partea ierarhului acte de cinstire.

„Astăzi Parohia „Sfânta Treime” din Anina, cartierul Steierdorf, a îmbrăcat haine de sărbătoare prin faptul că s-a sfinţit pictura bisericii, pictură realizată în doi ani de zile. La data de 1 noiembrie 2009 biserica noastră a fost târnosită de către Preasfiţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, iată dar, că după numai doi ani, am reuşit să împodobim biserica cu o frumoasă pictură în stil neo-bizantin, executată de pictorii Dumitru Bănică şi Gheorghe Bondoc din Bucureşti, respectiv Argeş, şi cu voia Bunului Dumnezeu, astăzi Întâistătătorul Eparhiei noastre, Preasfinţitul Părinte Lucian, a oficiat slujba de sfinţire a acesteia. Pentru noi ziua de astăzi are o însemnătate deosebită, pentru că biserica noastră este ridicată într-un cartier, care până nu de mult timp era majoritar romano-catolic, şi iată că Dumnezeu a rânduit ca şi credincioşii ortodocşi, actualmente majoritari, să aibă un locaş de închinare mult meritat”, ne-a mărturisit părintele paroh Gheorghe Şuveţi.

Cuvântul de învăţătură i-a aparţinut Chiriarhului care a precizat„Mare este bucuria noastră astăzi, trăită împreună aici în Parohia „Sfânta Treime” din Anina, cartierul Steierdorf, din Protopopiatul Oraviţa. Suntem din nou adunaţi în jurul acestei biserici, ca şi când această biserică ar fi un chivot pe care preoţii şi credincioşii, dar şi noi toţi cei adunaţi aici, îl aducem şi îl punem înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Biserica pe care dumneavoastră aţi construit-o aici, ca şi toate bisericile construite de către bunii noştri credincioşi, în care se binecuvintează Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, sunt într-adevăr chivote a legii celei noi, a legii harului, a legii iubirii în care se păstrează rugăciunile noastre pe care le înălţăm înaintea Bunului Dumnezeu. În această biserică şi în toate bisericile şi mănăstirile noastre se păstrează rugăciunile pe care le înălţăm înaintea Tronului Preasfintei Treimi, rugăciuni de laudă, rugăciuni de mulţumire, şi rugăciuni de cerere. Astăzi am înălţat în biserica dumneavoastră rugăciuni de cerere cu stăruinţă ca Domnul Dumnezeu să binecuvinteze icoanele care împodobesc această Sfântă Biserică, iată, pe frontispiciul bisericii, la intrare, se află icoana hramului, icoana Sfintei Treimi, dar şi pridvorul este înfrumuseţat cu pictură, precum şi toată biserica, aţi reuşit, iubiţi fraţi şi surori, să împodobiţi această biserică cu o pictură minunată”.

Biserica din cartierul Steierdorf al oraşului Anina a fost ridicată, prin jertfa şi osteneala părintelui paroh Gheorghe Şuveţi şi a bunilor săi credincioşi, între anii 2004-2009, iar între anii 2009-2011 a fost împodobită cu pictură în stil neo-bizantin.

Data: 7 noiembrie 2011 • Vizualizări: 1363