Sâmbătă, 9 noiembrie, biserica ortodoxă românească din Sân Mihai şi-a prăznuit ocrotitorii, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Autor: Serviciul Prezidial
Cu acest prilej cu binecuvântarea Preasfinţitului Daniil, Episcopul Daciei Felix şi la invitaţia părintelui paroh Emanuel Tapalagă, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Sânmihai din Banatul sârbesc. Cu acest prilej Ierarhul înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”.
În cuvântul de învăţătură ierarhul a subliniat: „Cu bucurie am acceptat să vin în parohia dumneavoastră în această biserică minunată închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Dumnezeu a rânduit să venim de hramul bisericii ca o prelungire sărbătorii ocrotitorilor bisericii dumneavoastră, pentru că suntem în a doua zi de rugă când biserica noastră îl cinsteşte şi pomeneşte pe Sfântul Nectarie Taumaturgul, ierarhul ale cărui sfinte moaşte se află în insula Eghina din Grecia, un ierarh sfânt, om al lui Dumnezeu care a trecut în Împărăţia Preasfintei Treimi în 1920 şi care am putea spune că a fost aproape contemporan cu noi. Iată cum Dumnezeu a rânduit ca în această zi de sărbătoare, în această sâmbătă preabinecuvântată pentru Episcopia Daciei Felix, pentru Episcopia Caransebeşului, pentru tot Banatul istoric, în această zi aparent lucrătoare dar astăzi de mare sărbătoare pentru noi toţi pentru că ne-am întâlnit la Sfânta Liturghie, la rugăciune ca împreună să-i pomenim şi să-i cinstim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi împreună să ne rugăm Preasfintei Treimi şi să binecuvântăm Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh în această frumoasă biserică”.
La slujbă au participat un număr însemnat de credincioşi din localitate şi din împrejurimi. Răspunsurile la slujbă au fost date de grupul „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului. Biserica cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost sfinţită în anul 1814 de către episcopul Petar Jivanovici. În cursul serii Ierarhul caransebeşan a vizitat biserica ortodoxă românească din Alibunar.