Bucurie duhovnicească în Parohia Zorlencior

Bucurie duhovnicească în Parohia Zorlencior

Album foto
În Duminica a VI-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Zorlencior, Protopopiatul Caransebeş
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a VI-a după Paşti, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Zorlencior, Protopopiatul Caransebeş. Cu acest prilej ierarhul a sfinţit pictura ce împodobeşte sfântul locaş, după care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie. În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Andrei Oproiu a fost hirotesit iconom iar cei care s-au implicat în procesul de pictare a bisericii au primit din chiriarhului acte de cinstire La Sfânta Liturghie au participat un număr însemnat de credincioşi precum şi autorităţi locale. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.

„În anul 2008 am săvârșit slujba de târnosire a acestei biserici. Încă de atunci. ne-am dorit să revenim și să slujim o Sfântă și Dumnezeiască Liturghie, care să fie precedată de slujba binecuvântării picturii. «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea», 25 mai 2014, gândul nostru, dorința noastră, astăzi s-a împlinit. Înainte de Sfânta Liturghie ne-am rugat ca harul Preasfântului Duh să se pogoare peste noi și peste această biserică, peste aceste sfinte icoane, ca ele să fie sfințite și să fie ferestre către eternitate, ferestre către Împărăția cerurilor”, a arătat Preasfințitul Părinte Lucian în cuvântul de învățătură adresat celor prezenți.

Biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din Zorlencior a fost construită între anii 1826-1833 în stil baroc provincial, iar între anii 2006-2014 a fost împodobită cu pictură. Parohia misionară Zorlencior din Protopopiatul Caransebeș numără 49 de familii cu 93 de credincioşi.



Data: 26 mai 2014 • Vizualizări: 610