Miercuri, 9 august, credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Bocșa Română au primit cu multă evlavie și bucurie Moaștele Sfantul Nectarie Taumaturgul, aduse de la Schitul Feneș
Autor: Pr. Vali Petrică Ungar
Miercuri, 9 august, credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Bocșa Română au primit cu multă evlavie și bucurie Moaștele Sfantul Nectarie Taumaturgul, aduse de la Schitul Feneș, săvârșindu-se, totodată, și Taina Sfântului Maslu de către un sobor de opt preoți, în frunte cu părintele inspector Mihai Ciucur.
La acest eveniment de suflet al parohiei au fost prezenți un număr foarte mare de credincioși, iar răspunsurile la strană au fost date de membrii ATOR Banatul de Munte, conduși de prof. Georgiana Ciucur.
În acestă perioadă de post și rugăciune mai intensă către Maica Domnului - ocrotitoarea parohiei - am considerat de bine pentru credincioșii noștri, dar și pentru noi, că Sfântul Nectarie ne poate ajuta să trecem cu mai multă ușurintă acest urcuș duhovnicesc al postului, primind har tămăduitor sufletelor dar și trupurilor noastre.
A fost minunat să vedem cum foarte mulți tineri membri ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, sosiți din parohie, dar și din localitățile învecinate, au dragoste față de Biserica lui Hristos și se implică activ în viața liturgică a Bisericii noastre.
Am trăit cu toții momente de bucurie și înălțare sufletească, dar și de emoție sfântă, deoarece în biserica noastră, aflată in construcție, au poposit pentru prima dată Moaștele unui Sfânt, iar Sfântului Nectarie i-am simțit cu toții prezența prin faptul că ne-a adunat pe toți intr-un gând și cuget slăvind pe Dumnezeu, căci: „minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi”.
Se cuvine să mulțumim Pr. Protos. Hristofor de la Schitul Feneș pentru că a binevoit să ne aducă bucuria trăirii lângă Harul Sf. Nectarie, cel ce tămăduiește suflete și trupuri, dar și celorlalți părinți împreună slujitori în Via Lui Hristos, care au răspuns afirmativ chemării nostre.
Numărul mare de credincioși prezenți, care dau dovadă de multă dragoste față de biserică și sfintele slujbe, ne dă încredere și bucurie pentru faptul că vedem că ei sunt într-o stare de evlavie si neîncetată credință fată de Dumnezeu, dar și față de Sfinții Săi.