Bucurie duhovnicească la Spitalul Județean din Reșița

Bucurie duhovnicească la Spitalul Județean din Reșița

Album foto
Luni, 8 decembrie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul cadrelor medicale şi pacienţilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa
Autor: Serviciul Prezidial
Luni, 8 decembrie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul cadrelor medicale şi pacienţilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa. Cu acest prilej ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a sfinţit icoanele de pe catapeteasma Capelei cu hramurile „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş” şi „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian”. La slujbă au participat conducerea unităţii spitaliceşti, cadre medicale, pacienţi şi numeroşi credincioşi din municipiul Reşiţa. În cadrul slujbei părintele misionar Laurențiu Mateia a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar ctitorii şi binefăcătorii au primit acte de cinstire.

„Ne bucurăm că în fiecare an suntem așteptați, aici la spital, cu mare bucurie de conducerea spitalului și de cadrele medicale. Ne bucurăm de asemenea că avem o biserică târnosită în incinta acestui spital, o biserică în care atât medicii cât și pacienții pot intra, se pot ruga și pot cere împreună ajutorul lui Dumnezeu, Doctorul suprem al trupurilor și al sufletelor noastre. Ne rugăm ca Dumnezeu să le răsplătească tuturor ctitorilor și binefăcătorilor acestui așezământ de rugăciune și să-i binecuvinteze pe toți cei care se ostenesc în această instituție medicală cu timp și fără de timp”, a subliniat Preasfințitul Lucian.

„Capela din incinta Spitalului Județean din Reșița, care este și cel mai mare spital de urgență din județul Caraș-Severin, a început să se construiască în anul 2007, iar în 2012 a fost târnosită. Capela asigură asistența religioasă pentru toți oamenii din spital, pentru că preotul care slujește este prezent în fiecare zi în saloanele unde sunt cei în suferință. De altfel toate spitalele din Reșița au preot, au capelă, unde se săvârșesc slujbe religioase pentru toți cei care trec prin clipe grele ale vieții”, a arătat părintele Petru Berbentia, protopopul Reșiței.

Preasfințitul Părinte Lucian, însoţit de un grup de colindători a vizitat și Secţia de Pediatrie şi a împărţit daruri copiilor şi calendare însoţitorilor şi cadrelor medicale.


Data: 9 decembrie 2014 • Vizualizări: 1211