Bucurie duhovnicească pentru credincioșii Catedralei istorice din Caransebeș

Bucurie duhovnicească pentru credincioșii Catedralei istorice din Caransebeș

Album foto
Vineri, 7 august, când Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Teodora de la Sihla, Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș s-a îmbrăcat în haină luminată
Autor: Pr. Teodor Dănuț Coste
Vineri, 7 august, când Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Teodora de la Sihla, Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș s-a îmbrăcat în haină luminată. Păstrând tradiția înaintașilor slujitori, ca în prima vineri a lunii să se săvârșească Taina Sfântului Maslu, 7 preoți și 2 diaconi s-au rugat alături de credincioși, care au umplut biserica la fel ca în duminici și sărbători.

Întrucât în Postul Adormirii Maicii Domnului, creștinii ortodocși se roagă stăruitor Maicii Domnului, cerându-i prin rugăciuni și cântări închinate ei, să mijlocească înaintea Domnului Iisus Hristos, cu acest prilej, a fost adusă spre închinare copia icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Vimatarisa” (Ctitorița).

Sfânta Icoană a Maicii Domnului a fost dăruită Bisericii „Schimbarea la Față” din cartierul Balta Sărată – Caransebeș (pr. paroh Gabriel Cornel Tat), în ziua de 21 iunie 2015, de către o familie de binecredincioși, fiind adusă de la Mănăstirea Vatoped – Sfântul Munte Athos.

Cuvântul de învățătură, a fost rostit de către părintele Liviu Mihai Drăgan, protopopul Caransebeșului, în care a vorbit despre importanța participării la slujbele Bisericii în general și la Taina Sfântul Maslu în special, înmulțind și păstrând dreapta credință, având-o ca model pe Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria.

Data: 8 august 2015 • Vizualizări: 849