Bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei Moldovița

Bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei Moldovița
În Duminica I-a după Rusalii, credincioșii din Parohia Moldovița, Protopopiatul Moldova Nouă, s-au bucurat la instalarea noului preot paroh al acestei mici comunităţi
Autor: Pr. Marian Sarchiz
În Duminica I-a după Rusalii, credincioșii din Parohia Moldovița, Protopopiatul Moldova Nouă, s-au bucurat la instalarea noului preot paroh al acestei mici comunităţi. La orele serii a fost oficiată slujba Vecerniei de către părintele protopop Bogoliub Martinovici, părintele Sarchiz Marian și noul paroh. La sfârșitul sfintei slujbe, părintele protopop l-a instalat pe tânărul preot Alin Ioan Rada, înmânându-i Sfânta Evanghelie, crucea și cheia bisericii, ca simbol al mărturisirii și propovăduirii cuvântului lui Hristos, al jertfelniciei proprii, la care este chemat preotul dar și al autorităţii preotului în parohie, ca săvârșitor și bun administrator al tainelor Bisericii.

La sfânta slujbă au fost prezenți un număr mare de credincioși ai Parohiei Moldovița, primindu-l cu bucurie în mijlocul lor pe tânărul preot Alin Rada, absolvent al Facultății de Teologie din Caransebeș.

„Dorim ca tânărul preot Alin Rada să aibă păstorire îndelungată și rodnică în această parohie, să fie iubitor de Dumnezeu și de oameni, după cum spune Mântuitorul Iisus Hristos, sintetizând cele zece porunci. De asemenea îndemnăm credincioșii Parohiei Moldovița, să-l sprijine pe păstorul lor sufletesc, să-i fie alături și ascultători, ca împreună împărtășindu-se de rugăciunile și Tainele Bisericii să primească răspunsul cel așteptat de la dreptul judecător: «Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău» (Mt. 25, 14)”, a subliniat părintele protopop Bogoliub Martinovici.

De acum paroh al unei parohi mici, dar cu oameni inimoși și foarte credincioși, părintele Alin Rada, cuprins de emoție, a mulțumit părintelui protopop Bogoliub Martinovici pentru osteneala de a urca în vârf de munte și pentru căldura și dragostea cu care l-a călăuzit. A mulțumit de asemenea și părintelui Sarchiz Marian, suplinitor la Moldovița până în prezent, părinților care i-au fost alături, familiei sale și noii familii, care este parohia pe care o va păstori.

Data: 17 iunie 2014 • Vizualizări: 1070