Bucurie duhovnicească pentru credincioşii Parohiei Goruia

Bucurie duhovnicească pentru credincioşii Parohiei Goruia

Album foto
În Duminica a XXVI-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a târnosit biserica parohială cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Parohia Goruia, Protopopiatul Oraviţa
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a XXVI-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Goruia, Protopopiatul Oraviţa. Cu acest prilej, Chiriarhul a târnosit biserica parohială cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, apoi a oficiat Sfânta Liturghie fiind înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

La Sfânta Liturghie au participat autorităţi locale precum şi un număr impresionant de credincioşi şi credincioase din localitate şi împrejurimi, foarte mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a precizat: „Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat ca în această Duminică, prima din Postul Crăciunului, să poposim duhovniceşte în mijlocul dumneavoastră şi să sfinţim această biserică care are mai bine de două sute de ani. La începutul secolului al XIX-lea în această biserică au fost aşezate sfinte moaşte, dar datorită timpului biserica s-a aflat într-o stare avansată de degradare. Dumneavoastră, împreună cu părinţii care v-au păstorit şi vă păstoresc, împreună cu Consiliul Local al Comunei Goruia şi toţi ctitorii şi binefăcătorii acestei biserici, aţi fost strânşi în jurul acesteia şi aţi renovat, atât exteriorul bisericii, cât şi interiorul, împodobind biserica cu această frumoasă pictură pe care astăzi am binecuvântat-o, am sfinţit-o cu apă sfinţită şi am pecetluit-o cu Sfântul şi Marele Mir. Totodată, Prestolul, Jertfelnicul, Sfânta Masă a fost modificată, mărită, placată cu marmură şi a iată astăzi, se resfinţeşte această biserică. Se aşează Sfintele Moaşte în piciorul Sfintei Mese, se pecetluieşte Sfânta Masă şi bineînţeles, se sfinţeşte altarul, proscomidiarul şi diaconiconul şi toată pictura şi icoanele care împodobesc această biserică. Iată, după ani de muncă, jertfă şi osteneală aceasta este într-adevăr ziua pe care Domnul a făcut-o, astfel încât noi toţi, dar şi dumneavoastră în mod special, credincioşii acestei parohii să vă bucuraţi şi să vă veseliţi duhovniceşte”.

În cadrul Sfintei Liturghii părintele paroh Petru Bona a fost hirotesit sachelar iar foştii preoţi slujitori au primit acte de cinstire din partea ierarhului. De asemenea, au mai primit acte de cinstire ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş, precum şi toţi cei care s-au ostenit pentru înfrumuseţarea şi înnoirea bisericii.

Biserica a fost construită între anii 1795-1802, iar în anul 1815 a fost binecuvântată de episcopul ortodox sârb Iosif Şacabent al Vârşeţului, însă prestolul nu a fost împodobit cu sfinte moaşte.

„În ultima perioadă, pe raza Protopopiatului Oraviţa, s-au derulat o serie de evenimentele extrem de importante prin faptul că mai multe biserici parohiale, prin binecuvântarea şi osârdia Preasfinţitului Părinte Lucian, Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului, au fost reînnoite, au fost înfrumuseţate, au primit o altă haină luminoasă. Astăzi a fost rândul parohiei Goruia, biserică în care a fost oficiată slujba de târnosire, adică de aşezare în piciorul Sfintei Mese a Sfintelor Moaşte, precum şi binecuvântarea picturii noi din această biserică parohială foarte frumoasă şi foarte veche. Această duminică a fost binecuvântată şi prin prezenţa multor credincioşi din această parohie dar şi din împrejurimi. Acest moment deosebit din viaţa parohiei Goruia, avem certitudinea că va rămâne în memoria colectivă a acestui loc”, ne-a mărturisit părintele Ion Văran, Protopopul Oraviţei.

La final, toţi credincioşii prezenţi au avut posibilitatea de a intra în Sfântul Altar, unde potrivit tradiţiei bisericii noastre, au fost stropiţi cu apă sfinţită, au sărutat Sfânta Cruce şi evanghelia şi au primit anaforă din partea preoţilor slujitori.


Data: 21 noiembrie 2011 • Vizualizări: 1208