Bucurie pentru sinistrați

Bucurie pentru sinistrați
În Episcopia Caransebeșului a fost derulată în luna iulie o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea celor care au fost afectați de inundațiile de la sfârșitul lunii iunie și cele de la începutul lunii iulie 2016
Autor: Pr. Cristian Manole
În Episcopia Caransebeșului a fost derulată în luna iulie o campanie de strângere de fonduri pentru ajutorarea celor care au fost afectați de inundațiile de la sfârșitul lunii iunie și cele de la începutul lunii iulie 2016. În urma acestor inundații au fost afectate de pe raza Protopopiatului Reșița un număr de 245 de gospodării, apa distrugând anexe, mobilier, podele dar și prăbușirea câtorva case. Gospodăriile afectate au fost în următoarele localități: Câlnic, Bocșa, Berzovia, Ramna, Vermeș, Ezeriș, Fârliug, Remetea-Pogonici.

Prin derularea aceste campanii, Episcopia Caransebeșului a vrut să vină în sprijinul familiilor afectate, alinând măcar o parte din necazul ce s-a abătut asupra acestora. Campania s-a desfășurat în toate parohiile din episcopie, fiind strânsă suma de 30.000 de lei.

Din această sumă au fost ajutate 61 de familii ale căror gospodării au fot grav afectate, ajutor care a adus în sufletele acestor oameni bucuria că nu au fost uitați și că Biserica este mereu alături de ei și în clipele grele.


Data: 8 august 2016 • Vizualizări: 729