Campania umanitară „Împreună dăruim viață” la final

Campania umanitară „Împreună dăruim viață” la final

Album foto
În perioada 12 – 23 iunie, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte în colaborare cu Asociația Umanitară Oameni cu Suflet, au desfășurat campania de donare de sânge „Împreună dăruim viață!”, o campanie de conștientizare a populației asupra importanței donării de sânge
Autor: Mădălina Jojart
Scopul campaniei a fost acela de a crește numărul de donatori și implicit a rezervelor de sânge din Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița. Dincolo de bucuria de a dărui o șansă la viață celor bolnavi, cei care au participat la campanie au avut posibilitatea de a ajuta familile nevoiașe prin oferirea bonurilor de masă primite în urma donării de sânge.

În cele 10 zile, au răspuns afirmativ acestei inițiative atât preoți și cântăreți bisericești din municipiul Reșița și Bocșa, cât și tineri – membrii ai celor două asociații, precum și localnici din municipiului Reșița, dar și din alte localități învecinate.

Referindu-se la impactul campaniei, la nivelul Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița, directoarea instituției medicale – dr. Rodica Neaga, a arătată că „în urma campaniei, numărul donatorilor a crescut cu aproximativ 20% față de media obișnuită, cei mai mulți dintre cei care au venit să doneze fiind tineri”. La rândul său, părintele Mihai Ciucur, cel care a monitorizat campania, a arătat că „s-a reușit, printr-o mediatizare foarte bună în mass-media și pe rețelele de socializare, mobilizarea unor potențiali donatori pasivi care au conștientizat faptul că pot contribui la salvarea unor vieți și s-au prezentat la centrul de donare, chiar dacă nu toți au reșit să treacă de filtrele medicale pentru a putea să doneze. Dealtfel, pe termen mediu și lung, scopul campaniei este acela de schimba mentalitățile și percepțiile societății în ansamblul ei, cu privire la donarea de sânge, precum și de a educa și fideliza donatorii, în special, pe cei tineri”.

Campania a fost finalizată în data de 26 iunie, când voluntarii celor două asociații au achiziționat alimente de pe bonurile colectate. Aceste alimente au fost distribuite unor familii nevoiașe din localitățile Reșița și Bocșa, fiind vorba, în special, de familii cu mulți copii, cu probleme medicale sau cu venituri foarte reduse. De asemenea, una dintre familii a fost ajutată să își achite și chiria pentru cele două camere în care locuiesc 12 persoane, iar una dintre fetele acestei familii, care are rezultate bune la învățătură, urmează să participe la tabăra „Credință și artă pentru toți” organizată de Episcopia Caransebeșului în perioada 30 iunie - 6 iulie la Coronini.

„Concluzionând, reușita campaniei a fost peste așteptările organizatorilor, inițativa tinerilor atoriști fiind foarte apreciată la nivelul comunității reșițene și nu numai. Totodată, s-a dovedit, încă o dată, că Biserica - prin tinerii ei de această dată - reușește întotdeauna să sensibilizeze și să adune oameni de bine dornici să transpună în fapte cuvintele Mântuitorului din Sf. Scriptură: ”mai fericit este a da, decât a lua” (Fapte 20, 35)”, a mai arătat părintele Mihai Ciucur.

Cele două asociații își doresc să reia acestă inițiativă și în toamna acestui an, Campania „Împreună dăruim viață!” fiind doar începutul unui proiect menit să aducă zâmbete în sufletul persoanelor bolnave, dar și pe chipul persoanelor nevoiașe.

Data: 27 iunie 2017 • Vizualizări: 1383