Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a avut loc la Moldova Nouă o nouă campanie pentru donarea de sânge, miercuri 22 februarie, la Spitalul orășenesc din localitate
Autor: Serviciul Social-Misionar
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a avut loc la Moldova Nouă o nouă campanie pentru donarea de sânge, miercuri 22 februarie, la Spitalul orășenesc din localitate. Astfel, prin organizarea Protopopiatului Moldova Nouă și prin coordonarea părintelui protopop Bogoliub Martinovici, numeroși credincioși din parohiile rurale ale protopopiatului, au participat la această acțiune donând sânge. Este pentru a șasea oară când protopopiatul din Moldova Nouă organizează astfel de acțiuni, iar următoarea campanie va avea loc în luna aprilie a anului curent.
Consumul de sânge la nivelul spitalelor a crescut foarte mult în județulCaraș-Severin, fiind nevoie zilnic de 20-30 donatori. Doar 2% din populația României donează sânge și numai 60% din necesarul de sânge este acoperit. Conform cercetătorilor, s-a demonstrat că persoanele care donează sânge au o imunitate crescută faţă de populaţia generală. În acelaşi timp, riscul de paralizie şi accident vascular scade cu 30%. Mai mult, în urma donării de sânge rezistenţa organismului la şocuri hipovolemice creşte, acesta fiind obişnuit cu pierderea unei cantităţi de sânge şi refacerea lui. Astfel, în caz de accident, un donator va face faţă mai uşor stresului biologic provocat de o hemoragie. Timpul total alocat donării de sânge este de aproximativ 30 de minute, iar senzaţia de ameţeală şi leşin pentru donator este foarte rară.
Campania inițiată de Patriarhia Română în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii a cuprins mai multe acțiuni de donare de sânge, organizate la nivelul Eparhiei Caransebeșului anul trecut și va continua și în anula cesta, având în vedere lipsa de sânge de la Centrul de Transfuzii Sanguine Reșița. Prima acțiune a început în municipiul Reșita în urma parteneriatului încheiat între Centrul de Transfuzii Sanguine Reșița și Episcopia Caransebeșului, care a organizat un program adecvat pentru ca preoții împreună cu credincioșii să poată dona sânge zilnic.