Cu privire la faptul că domnul Valentin Dragnea, fiul domnului Liviu Dragnea, și-a stabilit domiciliul în casa parohială a bisericii Sfântul Elefterie – Nou, pentru corecta informare a publicului, precizăm următoarele:
Autor: Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor
Casele parohiale sunt folosite în special de preoții slujitori ai parohiilor respective și de familiile lor (potrivit Statutului pentru Organizarea și Funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, art. 48, alin. 1).
Preotul Dionis Tătulescu, cleric al Parohiei Sfântul Elefterie – Nou, cu acordul parohiei menționate și al Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, locuiește în casa parohială din strada Dr. Mihail Obedenaru Gheorghiade, nr. 1, împreună cu familia sa(soţia şi cele două fiice ale sale).
Una dintre fiicele preotului Dionis Tătulescu urmează a se căsători în luna august 2018 cu domnul Valentin Dragnea.
Fără a solicita acordul Parohiei Sfântul Elefterie – Nou și fără a înștiința Centrul eparhial, preotul Dionis Tătulescu a realizat demersurile legale, astfel încât viitorul său ginere, domnul Valentin Dragnea, și-a stabilit domiciliul în casa parohială de la adresa menționată, cu scopul de a se oficia căsătoria sa civilă în Municipiul Bucureşti.
Menționăm că în casa parohială a Parohiei Sfântul Elefterie – Nou nu își desfășoară activitatea nicio societate comercială, locuința nefiind sediul social pentru vreo societate comercială.
În concluzie, nu se justifică nicio învinuire a Bisericii Ortodoxe Române privind domiciliul actual al domnului Valentin Dragnea.