Deși săptămână duhovnicească în Parohia Sfinții Arhangheli din Reșița s-a încheiat, totuși credincioșii din această parohie, au avut parte, în seara zilei de 9 decembrie, de o prelungire a acestei Săptămâni Duhovnicești
Autor: Pr. Cristian Manole
Deși săptămână duhovnicească în Parohia Sfinții Arhangheli din Reșița s-a încheiat, totuși credincioșii din această parohie, au avut parte, în seara zilei de 9 decembrie, de o prelungire a acestei Săptămâni Duhovnicești.
Astfel la ceas de seară, un grup de tineri ai centrului de tineret „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Moniom în frunte cu pr. insp. Mihai Ciucur și un grup de credincioși din Parohia Moniom au venit în mijlocul credincioșilor din Parohia reșițeană Sfinții Arhangheli (Petru Iacob), pentru a colinda dar și pentru a se ruga împreună. Pentru început s-a săvârșit slujba acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos în timpul căreia răspunsurile au fost date de tinerii oaspeți împreună cu strana parohiei gazdă.
După săvârșirea acatistului, părintele inspector Mihai Ciucur, a rostit un bogat cuvânt de învățătură despre importanța venirii la biserica atât la slujbele de seară, dar mai ales la Sfânta și dumnezeiasca Liturghie. Părintele a amintit printre altele, că din nefericire în zilele de azi, creștinii acordă lui Dumnezeu și sufletului lor foarte puțin timp în comparație cu timpul pe care îl acordăm grijilor trupești. De asemenea părintele a mai spus că venirea la biserică trebuie să ocupe un loc foarte important în viața fiecărui creștin, deoarece în afara ei nu există mântuire, după cum ne învață Sf. Ciprian al Cartaginei.
În încheierea cuvântului de învățătură, părintele inspector a prezentat pe scurt cele două coruri de copii și tineri cu care a venit: corul de copii „Pui de cer” și corul de tineri „Laurii Banatului”. Primii care au cântat a fost corul „Pui de cer”, alcătuit din copii de 3-11 ani și care au cântat câteva colinde foarte frumoase. Apoi cei care au încântat inimile și sufletele celor prezenți a fost corul „Laurii Banatului” alcătuit din tineri de 12-18 ani membrii ai ATOR Banatul de Munte și care au cântat câteva cântece patriotice și colinde.
La final, părintele paroh, protopop Gheorghe Șuveți, a mulțumit celor două coruri, pentru colindele și cântecele cântate și de asemenea a mulțumit pr. insp. Mihai Ciucur pentru cuvântul de învățătură.
De asemenea, toți cei prezenți au cântat împreună colindul tradițional „O ce veste”, iar în acordurile acestei colinde minunate copii și tinerii care au cântat au primit daruri din partea gazdelor.