Centrele de copii, tineri și persoane vârstnice din Oravița au fost vizitate de Preasfințitul Părinte Lucian

Centrele de copii, tineri și persoane vârstnice din Oravița au fost vizitate de Preasfințitul Părinte Lucian

Album foto
Și astăzi, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost alături de persoanele nevoiașe din Eparhia Banatului Montan
Autor: Serviciul Social-Misionar
Și astăzi, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost alături de persoanele nevoiașe din Eparhia Banatului Montan. A fost o zi mai deosebită întrucât Părintele Episcop alături de părintele Gabriel Gozman, consilier eparhial la Sectorul Social-misionar și însoțit de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului, a vizitat centrele de copii, tineri și persoane vârstnice din Oravița, centre unde sunt beneficiari cu probleme mai grave.

Grupul de colindători le-a oferit persoanelor din aceste centre, precum și personalului deservent, lumina Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și un strop de speranță în inimi și suflet. În cadrul vizitelor, Preasfinția Sa le-a oferit pachete cu daruri, calendare și iconițe.

Au fost vizitați beneficiarii Centrului Nera, un centru ce are 4 module și este de tip locuințe protejate, Centrul „Elena Ardelean”, case de tip familial, precum și Spitalul orășenesc Oravița.

„De 14 ani Preasfințitul Părinte Lucian cercetează toate așezămintele sociale din Eparhia noastră. Au fost cercetate centre pentru copii, pentru persoane vârstnice, precum și spitalele din municipiile județului nostru, atât centrele Episcopiei, cât și cele aparținătoare Consiliului Județean. Pe lângă vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte a adus daruri tuturor celor care sunt internați în spitalele din județul nostru și care beneficiază de serviciile sociale din așezămintele din Eparhia Banatului Montan”, a subliniat părintele consilier Gabriel Gozman.

În cadrul acțiunii, Preasfinția Sa i-a felicitat și i-a răsplătit cu daruri pentru efortul lor, pe toți care fac parte din personalul centrelor sociale. În semn de mulțumire, cei din centrele sociale au oferit un program de colinde pentru oaspeții veniți de la Caransebeș.


Data: 14 decembrie 2018 • Vizualizări: 382