Centrul de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavril” Moniom – „Un loc al bucuriei”

Centrul de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavril” Moniom – „Un loc al bucuriei”

Album foto
Centrul de tineret „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil" Moniom este un „Loc al bucuriei" unde copiii dornici să crească frumos vin să-L cunoască pe Dumnezeu și să-și trăiască anii copilăriei și tinereții altfel decât majoritatea celor de vârsta lor
Autor: Serviciul Social-Misionar
Începând cu anul 2014, la doar 5 km de municipiul Reșița, în satul Moniom, funcționează, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Centrul de tineret „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil" Moniom. „Loc al bucuriei" (așa cum îl definea unul dintre membrii săi), centrul este deschis tuturor copii dornici să crească frumos, să-L cunoască pe Dumnezeu și să-și trăiască anii copilăriei și tinereții altfel decât majoritatea celor de vârsta lor.

Copiii și tinerii – „prioritatea zero” a Bisericii

„Ideea înființării centrului a venit firesc, dintr-o nevoie stringentă de a face ceva concret pentru generația tânără atât de dezorientată și de lipsită de repere. Și cine altcineva putea să facă acest lucru, dacă nu noi, ca și Biserică - slujitori ai sfintelor altare și credincioși deopotrivă - conștienți de importanța unei lucrări misionare derulată în folosul copiilor și tinerilor? Pentru că, spre deosebire de alte proiecte de succes pentru copii și tineri implementate astăzi atât în școli, cât și în alte instituții de profil, Biserica are, pe lângă știința și putința necesare, un atu indiscutatbil: ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu revarsate din plin asupra celor ce-L caută și fac voia Sa. Mai mult decât atât, Biserica pregătește suflete pentru veșnicie, nu doar pentru viața aceasta, iar, în acest sens, centrul de tineret de la Moniom se dorește a fi un proiect pentru veșnicie, care să ofere beneficiarilor săi, pe lângă cele necesare formării lor ca oameni în lumea aceasta și o viziune și înțelegere creștină a vieții", mărturisește părintele Mihai Ciucur, coordonator al Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului și al Centrului de tineret de la Moniom.

„Și totuși se poate...” sau când școlile se închid, iar Biserica le redeschide

Pentru copiii și tinerii de la Moniom, încă din toamna anului 2013, odată cu instalarea părintelui Mihai Ciucur în parohie, interesul pentru biserică a început să crească. Atrași, la început, prin diverse ateliere artistice desfășurate chiar în biserică de către preoteasa Georgiana Ciucur, în scurt timp, copiii au devenit o prezență obișnuită la Sfânta Liturghie. Văzând interesul copiilor și dorința preotului și a soției sale de a se ocupa de educația lor, părinții și alți oameni de bine, s-au mobilizat și, în doar câteva luni, au renovat complet fosta cancelarie a școlii din sat - închisă din lipsa copiilor. Astfel, la data de 1 martie 2014, a avut loc evenimentul de sfințire a acestei săli, moment care a marcat, practic, inaugurarea „oficială?" a Centrului de tineret „Sf. Arh. Mihail și Gavriil" Moniom. Cu ajutorul unor voluntari din diverse domenii (cadre didactice, artiști, instructori), în cadrul centrului au început să se oganizeze ateliere artistice (pictură, sculptură bricolaj), dansuri de societate, meditații la limba engleză și, desigur, cateheze pe diverse teme. Vara anului 2014 a adus, pe lângă participarea membrilor centrului la excursiile și taberele organizate de Episcopia Caransebeșului și organizarea, chiar la Moniom, a Școlii de vară „Credința altfel" la care au luat parte 50 de copii din tot județul. Copiii din municipiul Reșița - participanți la tabără - au devenit, după sătpămâna petrecută aici membri activi ai centrului, participând, alături de cei din Moniom, la toate activitățile.

Toamna anului 2014 a adus, pe lângă meditațiile la limba română oferite copiilor, implementarea în centru a proiectului „Alege Școala" derulat de Patriarhia Română în parteneriat cu Fundația World Vision România. Cu acest prilej, centrul a fost dotat cu echipamente moderne (proiector, multifuncțională, calculatoare, cameră video, ș.a), cu material didactic de cea mai bună calitate, iar coordonatorii săi au beneficiat de cursuri de formare gratuite. Numărul beneficiarilor a crescut, iar activitățile s-au diversificat: au fost adăugate cursuri de consiliere privind prevenirea abandonului școlar atât pentru copii cât și pentru părinți.

Pentru ca impactul activităților derulate de copii în centru să fie mai mare, începând cu luna noiembrie 2014 a fost implementat un program de consiliere adresat părinților. Sub deviza „Împreună pentru copiii noștri" au început să se organizeze întâlniri regulate cu părinții, în cadrul cărora se dezbat probleme legate de creșterea și educația copiilor. O adevărata „școală a părinților", spre bucuria și mirarea copiilor care au fost plăcut surprinși să-și vadă părinții că duminica seara merg și ei la centru.

Recunoaștere, încurajare și recompensă

Eforturile echipei de ostenitori ai centrului au fost răsplătite pentru prima dată la finele anului 2014, când, în cadrul Reuniunii anuale a centrelor de tineret din Episcopia Caransebeșului, desfășurată la Centrul eparhial din Caransebeș, centrul de la Moniom a fost distins cu Diploma de excelență pentru lucrarea misionară cu copiii și tinerii în anul 2014 înmânată de către Preasfințitul Părinte Lucian - episcopul Caransebeșului. A urmat Diploma de excelență oferită de Direcția pentru Cultură și Patrimoniu a județului Caraș-Severin, înmânată de coordonatoarea acestei instituții - doamna Liubița Raichici, pentru merite deosebite în promovarea culturii și a tradițiilor locale în rândul tinerei generații. Încununarea eforturilor copiilor și a echipei de coordonatori, a venit în primăvara anului 2015, atunci când proiectul „O faptă bună la temelia Clinicii Nera" implementat în parteneriat cu Mănăstirea Nera a obținut locul I la nivelul eparhiei în cadrul concursului național „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu" organizat de Patriarhia Română. Cu acest prilej, la data de 21 mai 2015, delegația centrului a fost premiată, alături de celelalte delegații din țară, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu Diploma omagială Sf. Ioan Gură de Aur, în cadrul ceremoniei orgnizate la Palatul Patriarhiei din București.

Formarea tinerei generații în plan duhovnicesc, educativ și artistic

În paralel cu preocupările artistice și educative, în plan duhovnicesc, copiii și tinerii au înțeles importanța participării la sfintele slujbe, postului, spovedaniei și împărtășirii cu Sfintele Taine, devenind adevărate modele pentru ceilalți credincioși și chiar pentru părinții lor. Prin osteneala preotesei Georgiana Ciucur, copiii au învățat cântările bisericești, ei fiind astăzi cei care dau răspunsurile la toate sfintele slujbe oficiate în biserica parohială. Imaginea pe care o oferă azi biserica parohială din micuța așezare de la marginea Reșiței este impresionantă: copii și tineri de toate vârste cântă, se roagă și se împărtășesc cu Sfintele Taine cu o bucurie de-a dreptul molipsitoare...

Pe plan artistic, centrul s-a remarcat atât prin icoanele și sculpturile realizate aici (participante la mai multe expoziții locale), cât și prin reprezentațiile trupei de teatru care a prezentat piesa „Vreau să mor creștin. Lovește!" dedicată jertfei sfinților martiri brâncoveni pe mai multe scene din Reșița, Oravița sau Anina. Spectacolelel tematice și reprezentațiile de dans de societate susținute de membrii centrului au fost întotdeauna apreciate și au constituit prilej de bucurie pentru ei și părinții lor. De asemenea, în luna mai a acestui an, copiii au fost prezenți (prin lucrările realizate, dar și printr-un program artistic) la Festivalul Internațional de poezie „Porțile poeziei în Caraș-Severin", organizat de Direcția pentru Cultură a județului. O atenție deosebită este acordată și portului popular bănățean și tradițiilor locale, copiii îmbrăcând adeseori hainele de sărbătoare ale strămoșilor lor la diversele evenimente din viața centrului și a bisericii. Astfel, șezătorile, dansurile și cântecul tradițional completează în mod fericit formarea lor în spiritul valorilor tradiționale ale neamului.

Spațiul insuficient și numărul tot mai mare de copii dornici să participe la activitățile centrului, au fost motivele pentru care, cu ajutorul unor oameni de bine din municipiul Reșița, pe 1 iunie 2015, la praznicul Sfintei Treimi, s-a inaugurat noua sală de festivități a centrului în prezența Preasfințitului Părinte Lucian și a numeroși invitați.

Astăzi Centrul de tineret Moniom oferă programe moderne de învățare și formare pentru cei 35 de copii cu vârste între 6-18 ani și pentru părinții lor. Mai mult de jumătate dintre ei vin din oraș, din cartierul Govândari al municipiului Reșița. Pentru cei mai mulți centrul este „a doua casă" și „a doua familie", iar biserica un loc cald și primitor, în care vin cu mult drag.

În viitorul apropiat se dorește modernizarea întregului imobil al fostei școli care găzduiește în prezent centrul, prin sprijinul acordat de autoritățile locale și de oameni care au înțeles scopul și importanța lucrării desfășurate aici. Se intenționează, de asemenea, amenajarea unui loc de joacă și a unei săli pentru activități de animație socio-educativă destinată celor mai mici membri ai centrului, precum și organizarea de cursuri și seminarii pe diverste teme atât pentru copii cât și pentru formatori. În paralel, se dorește diversificarea activităților (noi cursuri de educație non-formală și meditații, sprijin în realizarea temelor), precum și creșterea numărului de beneficiari. Toate cu scopul creșterii tinerei generații dupa alte modele și valori, unele ancorate în credința în Dumnezeu și în slujirea aproapelui.

„Am pornit la drum având în minte cuvintele Maicii Tereza de Calcutta: «nu ne stă în putere să facem lucruri uriașe, însă putem face lucruri mici cu o iubire uriașă»... Cum am reusit? Am devenit «prietenul» copiilor la centru, iar ei au devenit «prietenii» mei la biserică... Fiecare dintre copiii centrului poartă cu el o fărâmă din rugăciunea și din sufletul meu... Care a fost «costul» investiției în acest centru? Perseverența, dragostea pentru copii, o echipă minunată si, mai ales, rugăciunea smerită către Milostivul Dumnezeu..." a mărturisit părintele Mihai Ciucur, coordonatorul centrului.

Data: 23 iulie 2015 • Vizualizări: 804