Preasfințitul Părinte Episcop Lucian s-a aflat vineri, 25 noiembrie, în mijlocul tinerilor de la Centrul de tineret „Sf. M. Mc. Ecaterina” din Oravița
Autor: Simona Ionela Moldovan
Ziua în care noi, creștinii ortodocși o prăznuim pe Sf. M. Mc. Ecaterina este zi de sărbătoare pentru membrii Centrului de Tineret, deoarece ne cinstim ocrotitoarea. Anul acesta, bucuria a fost și mai mare, pentru că, mici și mari, părinți, profesori, voluntari, oameni de cultură, și reprezentanți ai autorităților locale, alături de Ierarhul nostru, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, ne-am reunit pentru a-i aduce rugăciuni de mulțumire Sfintei noastre ocrotitoare dar și pentru a participa la slujba de sfințire și binecuvântare a centrului nostru.
Seara zilei de 25 noiembrie a fost o seară cu multe emoții. Slujba de sfințire a Centrului de tineret „Sf. Mare Muceniță Ecaterina” a fost oficiată de către Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului alături de părintele inspector Mihai Ciucur, Părintele Protopop Bogoliub Martinovici și un sobor de preoți. La acest eveniment important pentru Parohia „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Oravița, alături de copii, părinți, voluntari și credincioși din comunitate, ne-am bucurat și de prezența autorităților locale- doamna viceprimar Lorena Ion , a doamnei Liubița Raichici –director al Directiei de Cultura si Patrimoniu CS și de reprezentanții ATOR din Banatul de Munte.
Centrul de tineret „Sf. M. Muceniță Ecaterina” a luat naștere în luna noiembrie, a anului 2012, atunci când, în ajunul Sărbătorii Sf. Mc. Ecaterina, în ziua de 24 noiembrie, Centrul nostru a primit binecuvântarea Ierarhului , Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian. Scopul principal al Centrului este acela de a aduce tinerii în Biserică, de a-i creşte şi de a-i naşte pentru Hristos, pentru veşnicie, de a face cunoscute tinerei generaţii din Oraviţa adevăratele valori ale credinţei noastre ortodoxe, deoarece doar aşa, aducând tineri în biserică, putem avea un viitor mai bun şi mai frumos. Activităţile centrului ne dorim să fie o completare a educaţiei primite la şcoală şi bineînţeles a educaţiei primite în familie, devenind astfel o echipă şcoală-familie-biserică, echipă care are ca şi finalitate, educaţia tinerilor-creştinii de azi şi de mâine.
„Să creştem frumos...cu sufletul sănătos” este motto-ul centrului nostru şi de ce nu un scop; acela de a dobândi un suflet sănătos. Primim informaţii din partea şcolii, atenţie şi îngrijire din partea familiei, dar un suflet sănătos se poate naşte doar în biserică, prin comuniune cu Hristos! Activităţile începute şi desfăşurate la centru sunt diverse: ateliere artistice, cateheze, proiecţii de film religios, finalizându-se în biserică, astfel copiii înţelegând importanţa participării la sfintele slujbe, apropierea de scaunul Spovedaniei şi mai apoi de Potir, împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele lui Hristos, fiind în comuniune unii cu alţii, devenind astfel mărturisitori ai credinţei ortodoxe, dar şi modele pentru întreaga comunitate. Tot la centru au învăţat şi cântarea la strană, tinerii fiind cei care dau răspunsurile la sfintele slujbe din timpul săptămânii, unii dintre ei făcând parte din corul bisericii parohiale.
Nu este uşor, dar dacă există şi încercări, avem certitudinea că am înfăptuit o lucrare frumoasă, autentică şi bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea trebuie să avem ca şi sprijin dragostea, răbdarea şi nădejdea. Din dorința și nevoia de a avea un spațiu mai mare, curat, utilat și dotat corespunzător, necesar pentru a le oferi copiilor și tinerilor ocazia să își petreacă timpul liber într-un mod cât mai plăcut și util, am apelat la Primăria orașului nostru pentru a ne ajuta să realizăm aceste lucruri. Ruga ne-a fost auzită și împlinită. Astfel, în luna august a acestui an, prin contribuția Primăriei orașului Oravița, au început lucrările de renovare la clădirea care are ca destinaţie Centrul de tineret „Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina”, primul de acest fel înfiinţat în Episcopia Caransebeşului.
De aceea, putem spune că, astăzi, la ceas aniversar, am trăit bucuria unui vis împlinit, un vis devenit realitate. După patru ani de activitate, ani frumoși, ani în care am crescut împreună, copiii alături de noi și noi alături de ei, învățând unii de la alții și sprijinindu-ne la nevoie, ne bucurăm astăzi, în primul rând de prezența Preasfințitului și de toate realizările din această perioadă.
Avem două săli de activități noi, o bucătărie utilată cu toate cele necesare și un birou pe care îl vom folosi pentru a ne organiza cât mai bine activitatea, toate înfrumusețate și binecuvântate de către Preasfințitul Lucian. Pe lângă toate aceste lucruri materiale, ne bucurăm în primul rând de ceea ce contează cu adevărat și anume colectivul de copii, tineri și părinți, dar și de echipa de voluntari implicați în activitățile pe care noi le desfășurăm.
Cred că reprezentăm un ajutor pentru educarea acestor copii și tineri într-un mod alternativ. Și mai cred că avem o comoară, comoara din sufletele lor, pe care ei ne-o oferă simplu, trebuie să o vedem, să o prețuim și să o fructificăm în beneficiul lor. Cu bucuria unui vis împlinit, nădăjduim că vom evolua, că noi înșine (voluntarii, adulții) ne vom perfecționa permanent pentru a fi un sprijin real copiilor și tinerilor noștri.
La final, Ierarhul a oferit acte de cinstire tuturor celor implicați în această lucrare de renovare și înfrumusețare a Centrului nostru. Ctitorilor le-a fost oferită Diploma de onoare „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, iar voluntarilor implicați în activitatea desfășurată la Centru, și Diploma de excelență „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”.
Apreciem contribuția notabilă oferită Centrului de tinere „Sf. M. Mc. Ecaterina” și considerăm totodată că răsplătirea strădaniilor acestora prin acordarea unor însemne de cinstire din partea Preasfințitului Lucian, vor constitui un imbold spre sporită râvnă pentru lucrarea cu tânăra generație din Oravița și pentru alți binecredincioși cinstitori ai Lui Dumnezeu și apărători ai dreptei credințe. După ce glasuri cristaline de copii ne-au adus vestea Nașterii Mântuitorului Hristos, prin intonarea unor colinde, alături de tinerii ATOR-iști, Preasfințitul Lucian i-a binecuvântat pe toți credincioșii prezenți, oferindu-le în dar calendare și iconițe.