Cerc pastoral în Protopopiatul Moldova Nouă

Cerc pastoral în Protopopiatul Moldova Nouă
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, preoții din cadrul Cercului pastoral-misionar Moldova Nouă, s-au întrunit duminică, 5 august, la biserica parohială „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Moldova Nouă
Autor: Pr. Gherghiță Băloi
Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Tainei Sf. Maslu de către un sobor de 7 preoți (Protopop Bogoliub Martinovici, Pr. Nedelcu Ion, Pr. Rogobete Marius, Pr. Voinea Marius, Pr.Petru Urdărean-Cernescu, Pr. Ecovescu Mihai – Alexandru și Pr. Matei Ioan), răspunsurile la strană fiind date de restul preoților prezenți.

În cuvântul de învăţătură părintele Matei Ioan a amintit despre minunea Schimbării la față a Domnului pe muntele Taborului. La finalul sfintei slujbe părintele protopop a transmis mulțumiri credincioşilor, dar și îndemnul de a stărui în post și rugăciune, singurele drumuri care duc la schimbarea sufletului.

În cea de-a doua parte a întâlnirii părintele protopop Bogoliub Martinovici a prezentat preoților ultimele circulare emise de Centrul Eparhial și Cancelaria Sfântului Sinod și s-a accentuat respectarea programului liturgic în postul Adormirii Maicii Domnului.

Data: 8 august 2018 • Vizualizări: 439