Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, preoții din cadrul Cercului pastoral-misionar Moldova Nouă, s-au întrunit pe data de 11 Noiembrie la biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Moldoviţa
Autor: Pr. Ioan Prisecaru
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, preoții din cadrul Cercului pastoral-misionar Moldova Nouă, s-au întrunit pe data de 11 Noiembrie la biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Moldoviţa. Întâlnirea a debutat cu săvârșirea Sfântului Maslu.
În cuvântul de învăţătură prezentat de către părintele Adrian Nacu de la Parohia Milcoveni s-a amintit despre rolul untdelemnului ca materie de cult mai ales că întreaga duminică s-a desfăşurat în lumina pericopei evanghelice a Samarineanului milostiv.
În cea de-a doua parte a întâlnirii părintele protopop a prezentat preoților programul sfinţirii Catedralei Mântuirii Neamului şi orarul serilor duhovniceşti pentru fiecare parohie, accentuându-se respectarea programului liturgic.
Întâlnirea s-a terminat cu o agapă frățească și cu rugăciunea de mulțumire, fiind de bun augur în acest an în care se sărbătorește centenarul Marii Uniri.