Joi, 31 martie, s-a desfășurat la Oravița întâlnirea cu preoții și profesorii de religie din cadrul Cercului pastoral-misionar Oravița-Răcășdia
Autor: Serviciul Prezidial
„Rolul profesorilor de Religie în formarea identităţii tinerilor creştini” a fost tema conferinței susținută în cadrul întâlnirii preoților și profesorilor de religie aparținători Cercului pastoral-misionar Oravița-Răcășdia. Evenimentul ce s-a desfășurat joi, 31 martie, a debutat la Biserica parohială „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Oravița, unde s-a săvârșit Acatistul Sfintei Cruci. După sfânta slujbă, la care a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost susținută o predică la duminica a treia din Post, a Sfintei Cruci, de către părintele Ionuț Guiman de la Parohia Socolari, precum și o cateheză pentru tineri, având ca temă „cinstirea Sfintei Cruci”, prezentată de către părintele Fulviu Terpe de la Parohia Știnăpari.
„Suntem în anul omagial închinat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre educației religioase a tineretului creștin ortodox și înainte de a-i educa pe tineri, înainte de a-i forma duhovnicește, trebuie să îi sensibilizăm pe preoții noștri și pe profesorii de religie, pentru că ei sunt formatori și educatori, în parohie și în școală. De aceea credem că aceste întâlniri pe grupe, respectiv pe cercuri pastoral-misionare, sunt benefice și astfel continuăm lucrarea pastoral-misionară începută anul trecut și anume aceste întâlniri cu preoții și profesorii de religie, care observăm că au dat roade”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
La ședința din cea de-a doua parte, ce a avut loc în sala de ședințe a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”, au fost susținute trei referate de către profesorii de religie, pe tema propusă.
„Mergând pe principiul că în domeniul vieții umane nu există faptă indiferentă, adică fără o conotație morală, trebuie să ne gândim că sămânța pe care o sădim în sufletele elevilor trebuie să încolțească și să crească pentru a devenii mai buni și mai iubitori față de Dumnezeu și față de aproapele. În acest context s-a desfășurat și întâlnirea de astăzi, iar ca o concluzie trebuie să înțelegem că predarea religiei nu constă doar în prezentarea unei învățături simple, ci a uneia ce trebuie transpusă în viață”, a precizat Romeo Toma, profesor de Religie la Liceul Teoretic „General Dragalina” din Oravița.
În cadrul ședinței au fost discutate și noi strategii pentru educarea religioasă a tinerilor, bazându-se foarte mult pe colaborarea dintre preoți și profesorii de Religie. De asemenea cei prezenți au avut posibilitatea să prezinte anumite probleme cu care ei se confruntă și totodată să propună noi proiecte pentru a veni în întâmpinarea tinerei generații.