Duminică, 3 martie, în biserica parohială cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din Rusca Montană, s-a întrunit cercul pastoral-misionar
Autor: Pr. Ioan Negrei
Duminică, 3 martie 2013, în Parohia Rusca Montană a fost organizată o seară duvovnicească. Au fost prezenți preoții care fac parte din cercul pastoral-misionar Rusca Montană, pr. cons. dr. Daniel Alic, sectorul cultural al Episcopiei Caransebeșului, precum și numeroși credincioși din parohie. Cu acest prilej, avut loc și întâlnirea Cercului pastoral-misionar Rusca Montană.
După oficierea slujbei Vecerniei, toți preoții au participat la discuțiile care au avut loc la biroul parohial. Pr. Daniel Alic a adus la cunoștință celor de față hotărârea Sfântului Sinod de a omagia anul 2013 ca fiind „Anul omagial Sfinții Împărați Constatin și Elena”, la împlinirea a 1700 de ani de la edictul de la Milano. După ce s-a luat la cunoștință de această hotărâre, s-au discutat și diferite probleme de ordin administrativ-gospodăresc cu care se confruntă parohiile în momentul de față, de asemenea, s-a pus accentul pe intensificarea activităților sociale în mijlocul comunităților în care preoții slujitori își desfășoară activitatea.