În Duminica Floriilor, preoții Cercului pastoral-misionar „Valea Bistrei II” s-au întrunit în biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Parohia Valea Bistrei, Protopopiatul Caransebeș, pentru a sluji Taina Sfântului Maslu
Autor: Pr. Seracin Ioan
În Duminica Floriilor, preoții Cercului pastoral-misionar „Valea Bistrei II” s-au întrunit în biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Parohia Valea Bistrei, Protopopiatul Caransebeș, pentru a sluji Taina Sfântului Maslu.
Patru dintre pericopele apostolice au fost lecturate de cei mai mici închinători, copii care au creat o stare de bucurie asemănătoare celei din Ierusalimul care-şi întâmpina Mântuitorul, la Florii.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele paroh Seracin Ioan, care a subliniat necesitatea urmării Domnului nostru Iisus Hristos, prin viața și faptele noastre cele bune, numai aşa putând descoperi Ierusalimul cel ceresc. La finalul slujbei, părintele paroh a mulțumit preoților slujitori și mulţimii de credincioși prezenți.
Întrunirea preoților din Cercul pastoral-misionar Valea Bistrei II a continuat la casa parohială, cei prezenți luând în discuție pregătirile pentru Săptămâna Patimilor, cu respectarea tipicului bisericesc, dar și hotărârea Sfântului Sinod legată de declararea acestui an ca an omagial al Sfintei Spovedanii și Sfintei Împărtășanii.