Cerc Pastoral-Misionar la Bocșa Română

Cerc Pastoral-Misionar la Bocșa Română
Joi, 19 octombrie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bocșa Română, s-a desfășurat întâlnirea cercului pastoral – misionar Bocșa
Autor: Pr. Cosma Cosmin
Joi, 19 octombrie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bocșa Română, s-a desfășurat întâlnirea cercului pastoral – misionar Bocșa. Pentru începutul întrunirii, s-a săvârșit Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, preoți slujitori fiind Pr. Petru Sorin Belu de la Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” Șoșdea, Pr. Daniel Crecan de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Gherteniș și Pr. Caius Negrea – Protos de la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, strana fiind formată din restul preoților prezenți.

După terminarea slujbei Acatistului, am vizionat filmul documentar făcut de televiziunea Trinitas despre Patriarhul Justinian Marina, film adus de Pr. Doru Melinescu de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Bocșa Vasiova, Filmul a fost captivant, dar și trist, totodată, întrucât ne-a făcut să realizăm prin ce vremuri cu adevărat grele au trecut generațiile mai în vârstă de preoți, dar și oameni, în perioada comunistă, ca noi să avem libertatea pe care o avem astăzi.

Compromisurile făcute pentru ca Biserica să continue să existe în timp ce în alte țări din aceeași perioadă comunistă, Biserica a fost de-a dreptul desființată, Albania de exemplu, s-a declarat prin Constituție un stat ateu, cel puțin din 1967 până în 1990, lucru pe care niciun alt stat comunist nu l-a făcut. După terminarea vizionării filmului, au avut loc discuții pe marginea lui, discuții în care am realizat cu toții cât de binecuvântați suntem noi, cei de astăzi în comparație cu generațiile de atunci din foarte multe puncte de vedere, dar și că istoria se mai poate repeta mult mai aprig, iar dacă asta se va întâmpla, ne rugăm să avem cu toții aceeași tărie de caracter și aceeași ținută morală pe care preoții, episcopii, mitropoliții și Preafericirea Sa de atunci le-au avut.

Părintele coordonator de centru, Doru Melinescu de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Bocșa Vasiova, ne-a prezentat la finalul discuțiilor pe marginea filmului, ceea ce urmează luna următoare, la întâlnirea ce va avea loc.

Întâlnirea a produs un puternic sentiment de patriotism în cei prezenți după ce am văzut acest film documentar, apoi părintele gazdă, Silviu Ionel Ferciug ne-a invitat la o agapă frățească.

Data: 20 octombrie 2017 • Vizualizări: 1365