În data de 14 martie 2011, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a avut loc întrunirea cercului pastoral misionar Bozovici, protopopiatul Băile Herculane
Autor: Pr. Ion Cherescu
În data de 14 martie 2011, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a avut loc întrunirea cercului pastoral misionar Bozovici, protopopiatul Băile Herculane. Au fost prezenţi preoţii arondaţi acestui cerc pastoral-misionar, întrunirea a fost precedată de oficierea unuei slujbe de Te Deum.
Întrucât anul 2011 a fost declarat de Sfântul Sinod „Anul Omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii”, tema expunerii a fost „Familia creştină în lumina Sfintei Scripturi”, aceasta a fost prezentată de preotul Vasile Grecu, parohia Bozovici. După susţinerea referatului, au avut loc discuţii pe marginea acestei teme. În încheiere, părintele protopop Nicolae Pereş a evidenţiat importanţa Spovedaniei, şi catehizarea tinerilor înainte de căsătorie.