Cerc pastoral-misionar la Slatina Timiș

Cerc pastoral-misionar la  Slatina Timiș

Album foto
Întrunirile cu preoții și profesorii de religie pe centre pastoral-misionare din Episcopia Caransebeșului au fost reluate joi, 17 septembrie
Autor: Serviciul Prezidial
Întrunirile cu preoții și profesorii de religie pe centre pastoral-misionare din Episcopia Caransebeșului au fost reluate joi, 17 septembrie, în Parohia Slatina Timiș din Protopopiatul Caransebeș. Cel de-al doilea semestru al întâlnirilor a început cu Cercul pastoral-misionar Valea Timișului Sud, debutând cu Sfânta Liturghie săvârșită în biserica parohială „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitate. În cadrul Sfintei Liturghii a fost prezentată o predică la duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, de către părintele Gheorghiţă Oltean de la Parohia Sadova Nouă, precum și o cateheză cu tema „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş – marele păstor de suflete al credincioşilor bănăţeni”, susținută de către părintele Nicolae Lupulescu de la Parohia Sadova Veche.

Ca de fiecare dată la aceste întruniri a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Pentru preoții trecuți la Domnul din parohiile aparținătoare cercului a fost oficiată, la sfârșitul Sfintei Liturghii, o slujbă de pomenire.

De asemenea, în final, părintele coordonator al acestui cerc, Simion Bica de la Parohia Teregova, a prezentat o meditație biblică, pornind de la textul scripturistic: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei” (I Pt. 5, 2-3).

Partea a doua a zilei, la care au participat și profesorii de religie din arealul cercului, a continuat cu expunerea conferinței „Propovăduirea în gândirea Sfinţilor Părinţi”, susținută de un referent și un coreferent. Pe marginea acestui subiect au fost purtate discuții, totodată dezbătându-se probleme pastorale din unităţile parohiale ale Cercului pastoral misionar Valea Timişului Sud, precum și colaborarea cu profesorii de religie şi cu instituţiile de învăţământ.

„Preoții și profesorii de religie au plecat mai folosiți de la această întrunire și determinați să înceapă un nou an bisericesc și un nou an școlar cu multă binecuvântare, cu râvnă și evlavie, pentru ca misiunea și propovăduirea să se intensifice, atât în parohiile noastre, cât și în școlile unde se predă Ora de religie, mai ales că anul 2016 este închinat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre educației și formării tinerilor. Așadar, îl rugăm pe bunul Dumnezeu să binecuvinteze toate aceste întruniri, iar discuțiile și hotărârile care se iau, să fie spre folosul nostru și spre folosul turmei cuvântătoare pe care Arhiereul cel veșnic ne-a încredințat-o spre păstorire”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Invitaţi la această întrunire au fost și clericii Mănăstirii Piatra Scrisă şi ai Schitului Feneş.


Data: 17 septembrie 2015 • Vizualizări: 783