Cinstirea Sfinţilor Trei Ierarhi în parohia ortodoxă Ramna

Cinstirea Sfinţilor Trei Ierarhi în parohia ortodoxă Ramna
Cei Trei mari Ierahi ai Bisericii noatre Ortodoxe au fost cinstiţi şi în biserica „Învierea Domnului” din parohia Ramna, protopopiatul Reşiţa.
Autor: Pr. Ovidiu Urzicaru
După Sfânta şi Dumneziesca Liturghie, copiii care fac parte din cunoscutele proiecte „Hristos Împărtăşit copiilor” şi „Alege Şcoala” ce se desfăşoră cu mare bucurie şi folos duhovnicesc şi în parohia noastră au prezenta două referate despre viaţa opera şi activitate celor mai de seamă Sfinţi Ierarhi, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie Teologul.

După ce însemnătatea acestei sărbători a fost evidenţiată în predica rostită de preotul paroh, la sfârşitul Sfintei Liturghi, eleva Podriu Ana a prezentat succint activitatea iuluştrilor ierarhi, iar Achim Alin a vorbit despre viaţa şi opera Sfinţilor. Opera activitate şi viaţa acestor sfinţi este foarte vastă, dar punţinele idei spicuite de aceşti copii a fost de mare interes pentru credincioşii prezenţi în această Duminică la Sfânta Biserică. Icoanele celor trei Ierarhi străjuiesc în Parohia Ramna în cele două biserci ortodoxe din comună în Sfântul Altar pictaţi de pictori de seamă care au îmbodobit mai multe biserici din Banat, cum ar fi Elvira Dăscălescu, respectiv Maria Tudor. Oamenii din acestă parohie se inchina cu mare evlavie la aceşti sfinţi, având bucuria de a vedea şi roadele rugăciunilor către aceşti casnici ai lui Dumnezeu. Ca urmare în parohia Ramna sunt şapte fii ai satului absolvenţi de scoli teologice din ţară, iar actualmente sunt preoţi în Episcopia Caransebeşului si in Arhiepiscopia Timişoarei. Tradiţia mai este şi acum păstrată deorece doi tineri studiază şi în prezent , la Seminarul Teologic şi la Facultatea de Teologie din Caransebeş, iar alti doi elevi ai scolii generale din comună se pregătesc şi intenţionează să dea admitere la Seminarul Teologic „ Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş.

Nădăjduim ca şi pe viitor, rugăciunile închinate sfinţilor Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan să fie primite şi să se păstreze în continuare această tradiţie ca parohia Ramna să trimita elevi la şcolile teologice din eparhia Caransebeşului.


Data: 1 februarie 2011 • Vizualizări: 1073