Vineri, 15 decembrie, s-au auzit primele cete de colindători în Biserica Sf. M. Mc. Gheorghe din Moldova Nouă
Autor: Pr. Gheorghiță Băloi
Vineri, 15 decembrie, s-au auzit primele cete de colindători în Biserica Sf. M. Mc. Gheorghe din Moldova Nouă. Copiii Școlii Gimnaziale Alexandru Moisi din Moldova Nouă însoțiți de cadrele didactice au poposit vreme de cateva ore aici, colindând pe toți credincioșii acestei parohi.
Momentul a debutat cu o scenetă care a pus în lumină bucuria Nașterii pruncului Hristos. Părinți, bunici, rude sau simpli credincioși cu lacrimi în ochi au ascultat vestea cea bună adusă de micii îngerași. Fiecare ceată de colindatori și-au transmis mesajul lor către credincioși amintindu-le din nou prin colindul lor că Iisus se naște nu doar în iesle ci și în inimile lor. Centrele de tineret din orașul Moldova Nouă, Sf. Gheorghe și Sf. Varvara, s-au alăturat și ei colindătorilor, bucurând auditoriul cu un frumos repertoriu.
În încheiere Pr. Protopop Bogoliub Martinovici a mulțumit tuturor pentru colind precizând totodată că acesta prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, este glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii extins sau transmis în sufletele şi-n casele dreptcredicioşilor creştini.
În Biserica au fost prezenți alături de cadrele didactice și autoritățile locale. La sfârșit toți colindătorii au fost răsplătiți cu mici cadouri din partea Bisericii.