Comemorare și binecuvântare în Parohia Valea Bolvașniței

Comemorare și binecuvântare în Parohia Valea Bolvașniței

Album foto
În Duminica a 6-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a binecuvântat exteriorul bisericii din Parohia Valea Bolvașniței, Protopopiatul Băile Herculane
Autor: Serviciul Prezidial
În Duminica a 6-a după Rusalii sau Duminica vindecării slăbănogului din Capernaum, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit duhovnicește în Parohia Valea Bolvașniței din Protopopiatul Băile Herculane.

Cu acest prilej, marcând totodată Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, ierarhul a sfințit o troiță și un monument închinat eroilor din Primul Război Mondial, care au plecat din Valea Bolvașniței, în luptă pentru neamul românesc, găsindu-și sfârșitul în Galiția, Bucovina și Tirol, dar și eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru toți aceștia săvârșindu-se o slujbă de pomenire.

Întrucât în ultima perioadă s-au săvârșit mai multe lucrări de înfrumusețare la fațada lăcașului de cult, care poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preasfințitul Părinte a sfințit cu această ocazie și exteriorul bisericii, după care a săvârșit, alături de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic Ethos.

„M-am bucurat să găsesc la Valea Bolvașnița multă unitate de credință și dragoste din partea preotului și credincioșilor, din partea fiilor și fiicelor acestui sat. Precum s-a spus în Evanghelia din Duminica a 6-a după Rusalii, s-a dat dovadă de dragoste nefățarnică față de Dumnezeu, de Biserica Domnului nostru Iisus Hristos și față de alții. Astfel, credincioșii parohiei, în comuniune că părintele paroh, au reușit într-un timp foarte scurt să înfrumusețeze Casa lui Dumnezeu, Mireasa lui Hristos”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.

La final, părintele paroh Solomon Sîrbu a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar ctitorii și binefăcătorii au primit din partea arhiereului Diploma de excelență „Episcop Elie Miron Cristea”, ca răsplată pentru eforturile lor în înfrumusețarea sfântului lăcaș și pentru dragostea arătată Bisericii lui Hristos.

La bucuria duhovnicească a Parohiei Valea Bolvașniței au luat parte autorități locale și un număr însemnat de credincioși, dintre care mulți copii și tineri îmbrăcați în porturi populare.

Construcția bisericii actuale, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, a început în anul 1790 și s-a definitivat în 1793. Construcţia bisericii s-a realizat prin eforturile credincioşilor. În urma unor lucrări de renovare exterioară şi interioară, biserica a fost resfințită de Preasfințitul Părinte Laurențiu Streza, Episcopul Caransebeșului la data de 18 octombrie 1998, iar în 30 octombrie 2016, Preasfințitul Părinte Lucian a sfințit altarul și primul registru al picturii.

Data: 9 iulie 2018 • Vizualizări: 2014